Cătălin Botezatu, 56 de ani, cunoscutul creator de modă, a decis să sară în apărarea prietenei sale dragi, Oana Roman, care are din nou, în ultima vreme probele majore în viața personală. Cu același Marius Elisei, fostul ei soț, dar de care s-a despărțit de câteva luni bune.
CANCAN.RO i-a smuls lui Cătălin Botezatu, el însuși un „nume greu” în showbizul românesc, cu o serie de episoade foarte gustate de iubiri și trădări în viața sa personală, cu multe „cuceriri”, cu o listă bogată de nume și renume răpuse pe altarul iubirii, „rețeta fericirii” pe care fiica fostului premier Petre Roman ar trebui s-o pună repejor în practică în perioada următoare.
Celebrul creator e de părere că Oana Roman are de făcut un pas foarte greu de făcut în zilele următoare. Unul pe care s-ar putea să-l intuiască și ea însăși, dar pe care s-ar putea să se teamă să-l pună în practică.
„O cunosc pe Oana Român de când era foarte tânără, pe la 14 sau 15 ani. Așa că mi-e și ușor, și greu să vorbesc despre ceea ce trăiește ea în ultima vreme. Știu foarte bine, inclusiv din propria experiență, cât de greu trebuie să-i fie în această perioadă. Și mai știu și cât e de greu să te implici în viața altuia și să-i oferi un sfat. Sau o idee, că poate cuvântul sfat ar putea deranja pe unul sau pe altul”, a declarat Cătălin Botezatu pentru CANCAN.RO.
Una peste alta, date fiind episoadele de ceartă și împăcare prin care cuplul Oana-Roman și Marius Elisei a trecut în ultimele luni, soluția ar fi, în opinia lui Cătălin Botezatu, doar una.
„Bărbații români din ziua de azi mi se par lași. În loc să te mândrești că ai alături o femeie puternică, inteligenta și încă în putere, tu preferi să bați în retragere. Dar ăștia sunt bărbații noștri, în marea lor majoritate, din ziua de azi. Bat în retragere! Se tem deo relație cu o femeie mai deșteaptă ca ei! Așa că, deși știu că nu e bine să te implici în chestiuni delicate, iar Oana e una dintre prietenele mele de suflet, îi spun direct că poate ar fi mai bine să se detașeze și să accepte că ar trebui să deschidă un capitol nou în viața sa!”, susține Cătălin Botezatu.
El e de părere că „ceea ce nu funcționează, oricât de frumos ai crede că este” e de preferat să fie dat uitării.
„Oana e o femeie cultă, educată și de multe ori autoeducată, care a cunoscut și frumusețea, dar și răutatea vieții. Ea nu merită să mai stea într-o poveste care i s-a părut foarte frumoasă la un moment dat, dar din care în prezent pare să nu mai fi rămas prea multe. Or, în asemenea cazuri, trebuie să fii puternic și să-și oferi șansa unui nou început. Oana e tânără și deșteaptă ca să-și ofere șansa unui nou capitol. Ea poate fi cu oricine altcineva. Nu trebuie să se teamă de nou și să fie la fel de puternică așa cum o știu eu și o știu și mulți alți prieteni din anturajul ei”, a conchis Cătălin Botezatu.
Marius Elisei și Oana Roman au ținut constant prima pagină a publicații românești cu povestea lor specială de amor și de ură.
Cei doi au anunțat la începutul lunii septembrie o nouă despărțire, de data asta chipurile „definitivă”, Marius Elisei, alegând apoi să-și prezinte pe rețelele sociale și noua sa iubită.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.