Cătălin Botezatu nu mai are somn și spune că muncește pe rupte, zi și noapte. Celebrul designer român va participa la o seară de modă românească. Evenimentul va avea loc în Paris, la Palatul Behague, sediul Ambasadei României. Vor fi invitați să participe diplomați străini, reprezentanți mass-media, precum și buy-eri din întreaga lume.
Organizator al acestui eveniment cu totul special este Federația Română de Design și Accesorii, iar seara de modă are loc în Săptămâna Modei de la Paris. Cătălin Botezatu, Carmen Ormenișan, Alexandru Raicu, Flori de Ie și Laura Dincă își vor prezenta colecțiile care vor atrage, cu siguranță, priviri admirative și aplauze.
„Facem asta de câteva sezoane în cadrul Săptămânii Modei la Paris”, spune Cătălin Botezatu. ”Acesta este felul nostru de a face o carte de vizită României, prezentând creațiile noastre diplomaților străini, celor care fac achiziții pentru magazine din toata lumeași presei internaționale”.
Evenimentul se va bucura de o atenție sporită și pentru că această perioadă a anului este una în care foarte mulți dintre cei vizați de designeri se află la Paris. Cu siguranță că numărul participanților va fi foarte mare și la Ambasada României, crede Cătălin Botezatu.
Show-ul de modă de la Ambasada României la Paris va avea loc pe data de 26 septembrie la ora 18 și va fi precedat de un dineu în curtea Ambasadei. Vort fi servite delicatese cu influențe românești și vinuri autohtone.
Citește și ”Kira, fiica lui Hagi, dă lovitura în cinematografie la numai 22 de ani. Ce rol important a primit”
„Vreau să fie o surpriză frumoasă. Se muncește zi-noapte la ea, o să am un machiaj spectaculos realizat de Mirela Vescan. Coafurile sunt semnate Laurent Tourette, ca de fiecare dată. Nu știu dacă am dormit 6 ore legat în ultima săptămână ca să termin colecția, dar mă bucură enorm rezultatul”, mai spune Cătălin Botezatu.
Totodată, designerul român nu uită să precizeze că, așa cum se întâmplă în fiecare an, locația istorică spectaculoasă este decorată de echipa coordonată de el cu meticulozitate. Niciun detaliu nu este scăpat din vedere, de la fructe și flori până la vesela prețioasă. ”Un eveniment muncit, în care punem pasiune. Este despre România, despre talent, iubire de frumos. Eu lupt să arăt lumii întregi că țara asta are oameni frumoși și talentați, că suntem profesioniști”.
Totuși, Cătălin Botezatu recunoaște că este dezamăgit.
„Mi-aș dori mai multă deschidere și mediatizare pe performanțele noastre. Designerii români expun în cel mai frumos showroom de modă din Paris, în timpul Săptămânii Modei la Paris. Este fenomenal pentru noi toți ca nație, pentru noi ca țară”.
Botezatu insistă și asupra faptului că presa speculează excesiv ”nimicuri” petrecute în viața personală a celebrităților. Accentul, transmite el, ar trebui pus pe toate lucrurile minunate legate de carieră.
”Ne dorim să facem export, să facem o carte de vizită bună în străinătate. Am uneori regretul că nu suntem tratați cu atenția potrivită când facem lucruri minunate legate de carieră. Ni se acordă atenție excesiv atunci când se întâmplă un „nimic” în viața personală. Cred că o să rămân cu regretul ăsta toată viața”, a declarat Cătălin Botezatu pentru De Ce News.
Citește și ”Ashton Kutcher, implicat într-un accident. Reacția uneia dintre victime a devenit virală”