Cătălin Botezatu, din nou, pe mâinile medicilor din Turcia! Ce se întâmplă cu celebrul designer: „Sunt monitorizat de 14-20 de medici specialiști”
În urmă cu patru ani, Cătălin Botezatu trecea printr-o perioadă critică. Designer-ul descoperea în urma unui control de rutină că are cancer de colon. A urmat o perioadă neagră pentru acesta, însă medicii din Turcia au reușit să îl salveze. Zilele trecute, Cătălin Botezatu s-a întors în spital, iar fanii s-au îngrijorat când l-au văzut, din nou, pe mâinile medicilor. Care este starea de sănătate a creatorului de modă?
Cătălin Botezatu s-a întors în locul în care în anul 2019 afla cele mai teribile vești. Designer-ul nu a mers singur, ci alături de Eva Pavel, cea care de-a lungul timpului a fost mâna lui dreaptă și l-a consiliat din punct de vedere medical. Ajuns în Turcia, creatorul de modă a intrat pe mâinile cadrelor medicale și este monitorizat de o echipă de 20 de oameni.
Însă, fanii acestuia nu trebuie să își facă griji. Se pare că designerul face aceste vizite în Turcia preventiv, pentru a se asigura că totul este în regulă. Astfel, având în vedere că ultima perioadă a fost destul de încărcată și solicitantă, Cătălin Botezatu a decis că este vremea unui control de rutină.
„Am ajuns din nou la spitalul unde m-am tratat de toate problemele mele medicale. Sunt aici alături de Eva Pavel, consilierul meu medical internațional și așa cum îmi place să îi spun, îngerul meu păzitor. Sunt monitorizat de 14-20 de medici specialiști.
Cu Eva Pavel am fost la toate vizitele medicale, analize și operații. Cu Eva am adus din România în Turcia nu zeci, ci sute de pacienți români care, din păcate, au fost diagnosticați cu tot felul de boli, fără șanse, iar aici au avut șanse”, a declarat Cătălin Botezatu, potrivit click.ro.
(CITEȘTE ȘI: CEA MAI MARE ”NEBUNIE” DIN VIAȚA LUI CĂTĂLIN BOTEZATU. „ACUM AR COSTA 100.000 DE EURO”. PE CINE A DUS LA CAPĂTUL LUMII)
Ce i-au arătat analizele lui Cătălin Botezatu?
Se pare că în prezent starea de sănătate a lui Cătălin Botezatu este cât se poate de bună. Designerul nu mai are nicio problemă de natură oncologică, iar analizele sunt impecabile din acest punct de vedere. Însă, urmează și analizele cardiologice, dar speranțele sunt că și în acest caz rezultatele o să fie îmbucurătoare.
„Starea de sănătate a lui Cătălin este foarte bună. În urma analizelor a reieșit că nu mai există nicio problemă de natură oncologică. Urmează o zi importantă la secția de cardiologie. Cătălin va efectua o angiografie pentru a verifica situația stenturilor montate cu 6 ani în urmă.
De-a lungul ultimilor ani, am fost alături de el la fiecare intervenție medicală pe care a avut-o. Mă bucur că pot fi alături de el și în aceste zile pline de emoții, când efectuează analizele medicale recomandate de medici, pentru a verifica starea lui de sănătate. El necesită o monitorizare medicală regulată și merge periodic la control”, a spus și Eva Pavel.