Cătălin Botezatu, destăinuiri despre Mihaela Rădulescu: „E genul sălbatic! Nu știe să aprindă numai focul în sobă, ci și…”
În vârstă de 55 de ani, Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai râvniți bărbați din showbizul românesc. În cadrul unui interviu, cunoscutul designer a făcut o serie de mărturisiri despre Mihaela Rădulescu, vedeta de la Pro TV.
Recent, designerul Cătălin Botezatu a împlinit vârsta de 55 de ani, acesta fiind unul dintre cei mai doriți bărbați din România. De-a lungul anilor, Cătălin Botezatu și-a creat legături puternice și a legat prietenii frumoase cu mai multe vedete din țară. În cadrul unui interviu, designerul a fost întrebat pe cine ar lua într-o vacanță pe o insulă pustie și de ce. Fără să stea pe gânduri, desginerul a mărturisit că persoana pe care ar dori să o aibă alături este Mihaela Rădulescu.
Despre aceasta, desginerul a mărturisit că este o femeie frumoasă, o persoană care este deschisă spre aventură și sporturi extreme.
”Dacă e să iau o divă cu mine, pe o insula pustie, dar care să nu fie deja luată de un alt bărbat, aș alege-o, cu siguranță, pe Mihaela Rădulescu. Lăsând deoparte că este foarte frumoasă, este femeia cu care ai ce să vorbești, nu te plictisești, e genul sălbatic, căreia îi place aventura, iubește sporturile extreme. Ea știe să aprindă nu numai focul în sobă, ci și pe cel mai greu, al inimii. Eu, unul, cred în ciorba reîncălzită, în dragoste. Dacă a existat iubire cu adevărat, unde a fost foc, mai mocnește ceva. De obicei, bărbații caută o femeie care să semene cu marea lor iubire, o caută toată viața. Degeaba ai avut parte de 300 de femei, dacă nu se ridică la nivelul ei, te poți întoarce și după 10 ani la aceeași. Eu reîncălzesc ciorbele mereu, ciorba este foarte variată, în cazul meu”, a dezvăluit Cătălin Botezatu pentru Playtech.
Cătălin Botezatu și-a început cariera în 1984
Cătălin Botezatu și-a început cariera în 1984 ca manechin al casei de modă Venus, care era condusă de Zina Dumitrescu. Doi ani mai târziu, designerul și-a deschis prima casă de modă și a lansat numeroase colecții, dar și o linie de lenjerie masculină. A avut prezentări de modă pe toate continentele. De la New York sau Las Vegas, la Windock în Namibia, Sun City în Africa de Sud, Islanda, Indonezia și în toate marile capitale din Europa. Este designerul român cu cele mai multe premii obținute de-a lungul carierei sale.
Cătălin Botezatu a fost un elev silitor și în ciuda faptului că a terminat profilul de matematică-fizică, iar tatăl său își dorea ca el să devină inginer, designerul și-a urmat visul și destinul i-a surâs. Fostul jurat al show-ului de la Kanal D a absolvit Institutul European de Modă de la Milano, loc unde a învățat cele mai ascunse taine ale acestei meserii.
Sursă foto: Captură video Youtube