Cătălin Botezatu, anunț despre Zina Dumitrescu: ”Din păcate…”

De: Cancan
Publicat: 15/12/2018 | 12:24
Cătălin Botezatu şi Zina Dumitrescu au o relaţie cu totul specială, chiar dacă celebra creatoarea de modă locuieşte de mai bine de şase ani într-un cămin de bătrâni din Ghermăneşti.  Cătălin Botezatu o vizitează pe Zina de fiecare dată când timpul îi permite, iar dacă nu poate ajungea la ea discută amândoi prin intermediul telefonului. 
”Din păcate nu am mai avut timp să merg în vizită la mama Zina, dar am vorbit cu ea la telefon. Nu am avut timp pentru că este perioada din săptămânile modei şi s-au consumat una după cealaltă. Vorbesc cu Zina Dumitrescu la telefon”, a spus celebrul designer pentru Viva.

Zina Dumitrescu, departe de fiul său

Zina Dumitrescu (82 de ani) nu are parte de o bătrânețe tocmai liniștită. Ea stă la unul dintre cele mai luxoase cămine de bătrâni de la noi, localizat în Ghermănești, comuna Snagov, însă dorul de fiul său,  Cătălin Negreanu, a făcut-o multă vreme să nu poată dormi nopțile.

Deși prietenii o vizitează foarte des, Zina Dumitrescu regretă că nu și-a mai văzut fiul de foarte mult timp. Cu toate acestea, că aceasta s-ar fi resemnat cu gândul că băiatul nu va veni să o viziteze niciodată. Directorul azilului de bătrâni unde este internată susține că Zina nu mai întreabă de fiul ei și nici nu mai vrea să îl sune. Fiul Zinei Dumitrescu este stabilit în Elveția. (Citește și Zina Dumitrescu nu vrea să mai iasă din azilul de bătrâni! Care este motivul pentru care s-a izolat)

Zina Dumitrescu