Cătălin Botezatu, aniversare cu amendă la 55 de ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, la party-ul designerului
Cătălin Botezatu a împlinit 55 de ani și a dat un party de pomină, dar asta n-a fost și pe placul Poliției! Inițial, s-a vorbit chiar de o descindere și că aniversarea designerului s-ar fi terminat mai repede decât ar fi sperat unii. Nimic mai fals! Bote face lumină în toată povestea, care s-a lăsat, totuși, cu o amendă.
Vedete multe, locație cu ștaif și atmosferă incendiară, așa s-ar putea descrie party-ul dat de Cătălin Botezatu cu ocazia zilei sale de naștere.
Petrecerea a ținut doar până la ora 21, așa cum prevede legea, însă Botezatu n-a scăpat de amendă, pe motiv că localul ar fi funcționat în acea seară ca un club, și nu doar ca un restaurant. Celebrul designer a dezvăluit ce s-a întâmplat de fapt.
„Eu mi-am asumat tot ce s-a întâmplat acolo”
„Eu am invitat pe toată lumea. Începând cu ora 16:00, spunându-le de la început că se termină la ora 21:00, conform legilor, asta este! Ceea ce s-a și întâmplat. Oamenii au venit pe la 17-17:30, deci unii s-au distrat săracii câteva ore, două, trei ore, atât a durat și distracția”, a povestit Cătălin Botezatu pentru CANCAN NEWS.
(NU RATA: CĂTĂLIN BOTEZATU, MAI SINCER CA NICIODATĂ DESPRE PETRECERILE SEXUALE LA CARE PARTICIPĂ)
Mai mult decât atât, designerul a ținut să precizeze că totul s-a întâmplat conform legii și nu ar fi vorba de cineva care să-i vrea răul. Iar despre descindere, nici pomeneală, susține el.
„Eu mi-am asumat tot ce s-a întâmplat acolo, chiar și amenda și tot pentru că știam că așa va fi”, a adăugat Bote. Mai multe, vedeți la CANCAN NEWS!
Dați play pentru CANCAN NEWS!
Cătălin Scărlătescu e pregătit să se căsătorească? Juratul de la “Chefi la cuțite” este implicat într-o relație și, pentru prima dată, apropiații lui așteaptă vestea cea mare! Legătura dintre celebrul chef și femeia din viața lui pare să fie din ce în ce mai solidă, iar CANCAN NEWS are toate detaliile!
(CITEȘTE ȘI: CUM A REUȘIT CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU SĂ SCAPE DE PESTE 50 DE KILOGRAME)
Iar Mihai Trăistariu pare să se fi săturat și el de burlăcie. Postările pe care le face pe internet asta dau de înțeles, declarațiile lui, însă, nu prea! În prag de sărbători, cântărețul pare să-și caute iubită.
Ar renunța chiar și la activitatea de pe site-urile pentru adulți, dacă ar ajuta cu ceva. CANCAN NEWS a stat de vorbă cu artistul și a aflat totul.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.