Cătălin Bordea a recunoscut că a fost părăsit de Livia. Deși a fost cât se poate de discret în declarații, comediantul s-a cam obișnuit cu ideea că a început un nou capitol din viața lui și că trebuie să-și vadă de propriul drum. Cu zâmbetul pe buze și cu un talent deosebit de a face haz de necaz, recent, Bordea a simțit nevoia să le mulțumească persoanelor care i-au fost alături în momentele grele.
În ultimul episod al vlogului ”Colegi de cameră”, Cătălin Bordea a avut un puseu de sinceritate în fața invitatei lui, Andreea Antonescu, recunoscând că el a fost cel părăsit de soție. Mai în glumă, mai în serios, comediantul i-a mulțumit artistei pentru sprijinul acordat, pentru vorbele bune și pentru energia pozitivă pe care i-a transmis-o. Deși recunoaște că este la începutul transformării, câștigătorul America Express pare mai optimist ca niciodată.
„Eu trebuie să îți mulțumesc pentru că ai fost alături de mine în perioada asta, care, încă, nu s-a terminat, dar… așa. Mi-ai dat un telefon”, i-a spus Bordea invitatei sale, Andreea Antonescu.
„Ce perioadă?”, l-a întrebat Nelu Cortea.
„Din..vorț! Din.. conț! Cum se numește? Când te lasă soția”, a spus Cătălin Bordea.
Andreea Antonescu nu se aștepta ca Bordea să-i mulțumească public pentru sprijinul moral oferit în ultimele luni. Vizibil emoționată și ușor stânjenită, jumătatea trupei Andre a mărturisit că știe cât de grele sunt anumite perioade din viață și nu regretă nicio clipă că și-a ajutat prietenul.
”Am ales să fiu acolo un umăr pe care te poți sprijini dacă ai nevoie. Știu cât de grele sunt anumite perioade din viața oamenilor și știu cât de importanți sunt acei puțini oameni care simt nevoia să fie lângă tine, mai ales atunci, datorită chimiei care a fost între noi și a faptului că am descoperit că sunteți niște oameni buni”, i-a răspuns Andreea Antonescu.
”Chiar e bine să ai prieteni, mai ales în momentele grele. Uite, Nelu a fost mereu acolo și nu m-a judecat niciodată”, a mai spus Bordea.
La începutul lunii iulie, Bordea a anunțat oficial că este un bărbat liber. Comediantul și Livia au semnat actele de divorț și au pus punct unui mariaj ce a durat 11 ani. CANCAN.RO a anunțat despărțirea anului, de la sfârșitul lunii iunie (VEZI MAI MULTE DETALII AICI).
„Oamenii se mai și despart. Eu și Livia, din păcate, facem, parte dintre acești oameni, începând de astăzi, după ce am semnat actele de divorț. Pot spune doar că niciun motiv clasic nu a dus la această separare și rog presa să îi respecte și ei suferința. O poveste s-a încheiat însă sunt altele frumoase care rezistă și care dau dovadă de putere. Să ne concentrăm pe ele. Mulțumesc”, a fost mesajul transmis de Cătălin Bordea pe rețelele de socializare.