Atunci când au decis să se înscrie la Insula Iubirii, Nico şi Cătălin erau convinşi că relaţia lor va rezista cu brio. Însă, deşi bărbatul a fost cel care afirma la început că motivul pentru care s-au înscris în emisiune este tocmai gelozia nejustificată a Nicoletei, a durat doar câteva zile până ce a fost cucerit de ispita feminină care are fix acelaşi nume precum iubita lui oficială.
Mai mult decât atât, pasiunea pentru ispita Nicoleta nu s-a stins imediat! Cei doi şi-au făcut două tatuaje permanente identice care să devină simbolurile noii poveşti de dragoste, iar relaţia lor a durat timp de două luni de zile, după întoarcerea în ţară. Însă, Nico a decis în cele din urmă să îi mai acorde o şansă lui Cătălin, acceptând să-i devină logodnică.
Cei doi i-au anunţat în urmă cu puţin timp pe fanii lor de pe Facebook că şi-au reluat relaţia, dar şi că s-au împrietenit cu Robi şi Medana, vechii concurenţi de la Insula Iubirii, care au trecut la rândul lor peste trădările din Thailanda, iar acum sunt şi părinţi. Zeci de admiratori au reacţionat imediat, criticând decizia celor doi, dar şi faptul că s-au fotografiat fix în acelaşi lor în care Cătălin a fost însoţit în Cluj de ispita Nicoleta. Totuşi, printre cei care au sărit în apărarea celor doi îndrăgostiţi s-a numărat şi… Loredana Chivu!
După ce o fană a comentat că „Eu nu l-aş fi iertat! Te-ai gândit oare dacă noaptea când doarme cu tine nu se gândeşte la ea? Infidelitatea nu se iartă indiferent cât de mare ar fi iubirea!„, Loredana Chivu a răbufnit: „E da! Dacă gândeşti aşa, o să rămâi singură şi frustrată! Când iubeşti, ierţi! Oamenii greşesc… Staţi cuminţi că toate sunteţi ÎNŞELATE!!! Să greşeşti e omeneşte.. oamenii se pierd, greşesc, au nevoie să vadă şi altceva ca să aleagă într-un final ce e mai bun! Şi dacă e iubire adevărată, de cele mai multe ori, greşelile astea vă leagă!l Lăsaţi-mă cu voi astea neînşelate!„.