Cât vor aștepta bucureștenii metroul în stații! Ministrul Transporturilor a făcut anunțul
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a anunțat că după expirarea stării de urgență, instituția pe care o conduce va lua toate măsurile necesare care se impun pentru funcționare optimă a mijloacelor de transport, întru-un mod ce asigură și respectă distanțarea socială. De asemenea, acesta a mai precizat și care o să fie timpii de așteptare la metrou.
Lucian Bode a declarat că urmează să se discute exact noile măsurile ce o să se aplice pentru fiecare mijloc de transport în parte. (CITEȘTE ȘI: COMPANIILE AERIENE ANUNȚĂ SCUMPIRI MAJORE PENTRU BILETELE DE AVION! SE VOR MĂRI PREŢURILE CU 50%, PENTRU A IMPLEMENTA MĂSURILE DE DISTANŢARE SOCIALĂ)
„Mâine, la iniţiativa domnului Ludovic Orban, vom avea o discuţie clară, pe fiecare mod de transport în parte, să vedem ce măsuri luăm din data de 15 mai. Credem că, până pe 15 mai, Comisia Europeană va veni cu un set de recomandări pentru statele membre. Dar noi suntem pregătiţi să luăm măsuri pe fiecare mod de transport, inclusiv la metrou”, a spus Lucian Bode.
Ministrul Transporturilor a mai precizat că, în cazul metrourilor din Bucureşti, timpii de aşteptare vor fi între 3 şi 7 minute, în funcție de fiecare magistrală. (VEZI ȘI: IMAGINI REVOLTĂTOARE CU ROMÂNI ÎNTORȘI DIN STRĂINĂTATE: “STĂM ÎNGRĂMĂDIȚI CA ANIMALELE! 80 DE PERSOANE ÎNTR-UN AUTOBUZ”)
„Vom pune în funcţiune numărul maxim de trenuri posibil, astfel încât timpii de aşteptare să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute, în funcţie de staţiile Metrorex”, a declarat Lucian Bode.
Totodată, acesta a adăugat că pentru ca lucrurile să se desfășoare exact așa cum trebuie a solicitat sprijinul Ministerului Afacerilor Interne.
„Ne-am adresat MAI pentru a ne sprijini, pentru că la metrou trebuie să ne asigurăm că accesul se face în condiţii de siguranţă, că în staţii se păstrează distanţa”, a precizat Ministrul Transporturilor.