Cât va costa cazarea pe litoral, de la 1 septembrie 2023. Ce preț plătește o persoană pentru un sejur de 5 nopți
Vârful de sezon estival a ajuns la final, în data de 15 august. Din prima lună a toamnei, prețurile vor scădea pe litoralul românesc. Mai cu seamă, se vor aplica scăderi de prețuri la cazări cu până la 70%. Va începe programul „Litoralul pentru Toți”, ediția nr. 42, de la 1 septembrie 2023, și se va derula pe parcursul întregii luni. Iată mai jos, în articol, cât va costa cazarea pe litoral pentru un sejur de 5 nopți.
Se anunță scăderi de prețuri la cazări, pe litoralul românesc, începând cu data de 1 septembrie 2023. Mai cu seamă, va debuta ediția cu numărul 42 a programului „Litoralul pentru Toți”, iar prețurile vor fi mai mici cu până la 70%. Astfel că românii vor putea beneficia de pachete mult mai ieftine, spre deosebire de cele care au fost în timpul sezonului. Această ediție va fi valabilă până la data de 30 septembrie 2023. Turiștii care doresc să își efectueze un concediu la malul Mării Negre, în luna septembrie, vor plăti o cazare mai ieftină, prin intermediul programului. Despre acest program a oferit informații FPTR – Federația Patronatelor din Turismul Românesc.
La momentul actual, 48 de hoteluri din stațiunile de pe litoralul românesc sunt înscrise în acest program. Vor pune la dispoziție cazări mai ieftine pentru turiștii care doresc să petreacă un concediu la mare, în extrasezon. De altfel, se estimează ca, până la 1 septembrie 2023, să existe peste 100 de unități de cazare înscrise în program. Însă, ce prețuri se percep pentru o singură persoană, pentru un sejur de 5 nopți? Aflați mai jos.
Vezi și DE NECREZUT! CÂT COSTĂ SĂ ÎNCHIRIEZI 2 ȘEZLONGURI ŞI O UMBRELĂ PE PLAJA DIN MALAGA, SPANIA
Cazări mai ieftine, pe litoralul românesc, de la 1 septembrie 2023
Reprezentanții FPTR au transmis că luna septembrie va fi aglomerată pe litoral, având în vedere rezervările care au fost efectuate până la momentul actual. De altfel, pentru o noapte de cazare, pentru o singură persoană, prețul începe de la 35 de lei. Acesta reprezintă cel mai ieftin pachet de care poate beneficia un turist, de la 1 septembrie 2023, pe litoralul românesc. În pachetul respectiv nu este inclusă masa, însă este aplicabilă pentru hotel de două stele din Eforie Nord, pentru un sejur de 5 nopți. În programul „Litoralul pentru Toți” s-au înscris hoteluri de două, trei și patru stele.
„În programul «Litoralul pentru Toți», tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord, dacă se achiziționează un sejur de minim 5 nopți. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști”, se arată într-un comunicat transmis de FPTR.
Sursă foto: colaj Pixabay