Vacanța de vară e pe final, iar studenții trebuie să se pregătească pentru noul an universitar, inclusiv la capitolul cazare. Dacă, în anii anteriori, tinerii au fost “salvați” de varianta online, acum trebuie să se adapteze formatului fizic. Mai sunt șase săptămâni până la începerea studiilor, iar piața chiriilor a explodat.
Cererea crește vertiginos, iar sumele ajung cu ușurință chiar și la 600 de euro pe lună. Clujul conduce în topul chiriilor, fiind urmat de Bucureşti, Iași şi Braşov, de asemenea centre universitare importante.
Cum locurile în cămine sunt limitate drastic, 8 din 10 studenți sunt obligați să își găsească o locuință în zone cât mai apropiate de facultăți.
(NU RATA: NU E BANC! CÂȚI LEI LUNAR PLĂTESC CHIRIE STUDENȚII DIN CĂMINELE UNIVERSITĂȚII DIN CLUJ-NAPOCA)
Unii optează să stea în gazdă, iar alții se “cuplează” la o chirie, pentru a diminua cheltuielile lunare. În medie, un proaspăt absolvent de liceu ar fi dispus să dea în jur de 300 euro pe o chirie lunară. Situația de pe piață însă nu este atât de roz.
Chiria pentru un apartament cu două camere în zona “Politehnică” din București, de exemplu, se învârte între 400 și 450 de euro lunar.
Nici garsonierele nu par prea avantajoase, deoarece prețul chiriei depășește 300 de euro. Dacă aceste prețuri vi se par mari, ar fi cazul să aflați tarifele din Cluj-Napoca. Unde, dacă îți dorești să fii cazat într-un apartament cu două camere, din zona Zorilor, trebuie să pregătești peste 500 euro, în fiecare lună.
În speranța că fiii și fiicele lor vor avea un viitor mai strălucit, părinții fac însă o mulțime de sacrificii pentru a-i putea susține la facultate.