Cât te costă să-ți achiziționezi o locuință în insula Thassos. Prețurile sunt mai ieftine decât în București
Insula Thasos se numără printre destinațiile preferate de turiștii români și străini. Cei care își doresc să petreacă o vacanță de neuitat sau vor să-și cumpere o locuință cu un peisaj de basm, o investiție într-o locuință din Insula Thasos este o idee potrivită, datorită prețurilor relativ accesibile.
Multe persoane din România aleg să-și petreacă vacanța în Grecia, din mai multe motive. În primul rând, costul este unul dintre cele mai importante criterii de selecție, iar Grecia este mai accesibilă decât România, atât în ceea ce privește cazarea, cât și în ceea ce privește mâncarea. De asemenea, Grecia are o istorie bogată și o cultură fascinantă, iar priveliștea este absolut impresionantă, indiferent că vorbim despre orașele istorice, plajele cu apă turcoaz sau munții care ies în evidență.
Dacă ai visat vreodată să ai propria ta locuință pe una dintre cele mai vizitate insule grecești, prețul te va surprinde. În general, costul locuințelor în Grecia poate varia în funcție de locație, dimensiune și starea de conservare. De exemplu, în Mykonos, una dintre cele mai populare insule din Grecia, prețul unei case sau apartament poate începe de la 300.000 de euro și poate ajunge la 3 milioane de euro sau mai mult.
Cât costă o locuință în Insula Thassos
În insula Thassos, prețurile la case au ajuns să fie mai mici decât la majoritatea apartamentelor din România.
Astfel, mulți iubitori ai insulei se pot gândi să își cumpere o casă acolo, mai ales că prețurile sunt mai accesibile decât în România și o astfel de achiziție poate fi o oportunitate de a avea o casă de vacanță și de a investi într-o afacere.
Spre exemplu, o casă situată în Mikro Prinos, cu o suprafață totală de 75mp, pe un teren de 111,12 mp poate fi o idee bună. Casa are o cameră de zi, o baie și o mansardă de 13,82 mp pentru un dormitor, iar în spațiul deschis există un balcon acoperit cu un baldachin de 6,72 mp și o magazie de 11,48 mp sub apartament.
Cu toate acestea, noul proprietar va fi responsabil pentru echiparea casei cu aer condiționat, uși securizate și alimentarea la energie electrică. Pardoselile sunt acoperite cu gresie, iar cadrele sunt din lemn și în spate se află o grădină, conform Click!.ro.
Prețul pentru un metru pătrat al casei este de 667 de euro, ceea ce înseamnă că locuința este vândută cu 50.000 de euro. În comparație, în unele orașe din România, prețul unui metru pătrat al unui apartament poate ajunge la 1500 de euro.
Cum arata o casa de 50 de milioane de lire? Afla cine a pus-o in vanzare!