După reușitele din fotbal, Gică Hagi a făcut o investiție pe măsură și în imobiliare. Fostul fotbalist se bucură de profitul consistent pe care îl aduce, anual, hotelul său de pe malul Mării Negre. Chiar dacă, anul acesta, 1 Mai pică duminica, turiștii nu aleg să rămână acasă, iar cererea pentru hotelurile de pe plajă este din ce în ce mai crescută.
Proprietatea deținută de antrenorul Farului se află în Mamaia Nord și a fost numită după cei doi copii ai „Regelui”, Ianis și Kira.
Deși prețurile depășesc 1.000 lei pe noapte, asta nu îi împiedică pe doritorii de distracție să facă rezervări chiar și în timpul anului, nu doar în sezon.
Hotelul Iaki, ridicat de către Gică Hagi, are dotări pentru cei mai exigenți turiști, inclusiv plajă privată și terase primitoare.
„Aflat la doar 20 de metri de plaja din Mamaia, hotelul Iaki oferă acces gratuit la o piscină sezonieră în aer liber, un restaurant sezonier cu terasă de vară şi un restaurant deschis pe tot parcursul anului.
La un cost suplimentar, oaspeţii au acces la un centru spa elegant, cu piscină interioară, saună, cadă cu hidromasaj, zonă de fitness, duş emoţional şi duş cu hidromasaj”, scrie pe booking.com.
(VEZI ȘI: HAGI A DAT ÎN JUDECATĂ UN DEPUTAT CELEBRU! MOTIVUL E HALUCINANT)
Hotelul lui Gică Hagi are un scor de locație excelent pe booking.com, cu 9,4 puncte din 10, după votul turiștilor.
„Fostul Hotel București a fost cumpărat în anul 1999 de către marele fotbalist român Gheorghe Hagi. După un amplu proces de renovare și transformare, hotelul a fost ridicat la standarde înalte.
Doi ani mai târziu, la 4 iulie 2001, un nou hotel de 4 stele s-a adăugat pe harta Mamaiei – Hotelul IAKI.
Poziția privilegiată a hotelului, deschiderea spre mare sau spre lac, nisipul auriu mângâiat atât ziua, cât și noaptea de briza marii, apă cristalină a M[rii Negre atmosfera relaxantă și exclusivistă sunt doar câteva dintre elementele ce transformă Hotelul IAKI într-o locație specială între hotelurile din Mamaia”, se mai arată pe site-ul hotelului lui Hagi.
(NU RATA: AU ”EVADAT” DIN HOTEL CU CEARȘAFUL CA SĂ CHEFUIASCĂ ÎN CLUB!)