Cât te costă, de fapt, să trăiești o lună în București. Suma medie e mai mare decât îți poți închipui
Odată cu majorarea prețurilor, traiul în România a devenit din ce în ce mai greu. A rămas mai puțin de o lună până la deschiderea anului universitar, iar studenții au început goana după cazare. Capitala nu pare cea mai prietenoasă variantă însă, când vine vorba de chirii. Prețurile sunt tot mai mari, în București, atât pentru locuințe, cât și pentru transport sau alimente. O singură lună în Capitală poate însemna o adevărată provocare pentru mulți dintre salariații români.
Doar chiria unei garsoniere din centrul orașului ajunge cu ușurință la 2.200 lei. La care se mai adaugă și facturile de curent, întreținerea și televiziunea sau internetul. Cei care nu își pot permite aceste costuri preferă să trăiască în apropierea Bucureștiului, unde tarifele încep să scadă sensibil.
Aceeași garsonieră ajunge să coste doar 1.500 lei pe lună. Pentru tinerii care vor să își continue studiile în oraș contează fiecare bănuț, iar acest lucru necesită o atenție sporită.
Inclusiv cheltuiala pentru hrană diferă de la un supermarket la altul. Restaurantul a devenit aproape un lux, întrucât prețurile preparatelor depășesc lejer bugetele multor persoane.
O persoană ajunge să cheltuiască lejer 4.000 de lei pe lună în Capitală
De exemplu, la restaurant, o apă plată la 0,33 litri nu este mai puțin de 7 lei, în timp ce, la piață, o sticlă de 1,5 litri te costă jumătatea sumei din local.
Dincolo de acest aspect, media utilităților lunare depășește 600 lei, întrucât prețurile la energia electrică și gaze sunt în plină expansiune. Nici transportul în comun nu e mai prejos. Deși mulți aleg să își lase mașina acasă pentru a economisi, au o surpriză atunci când vor să meargă cu metroul sau autobuzul.
(CITEȘTE ȘI: CÂT COSTĂ UN LITRU DE MOTORINĂ ÎN BUCUREȘTI, COMPARATIV CU CLUJ)
De exemplu, un abonament STB obișnuit, cu valabilitate de o lună, are prețul de 80 de lei. Toate adunate contribuie la traiul din ce în ce mai greu al unui român cu venituri medii.
În concluzie, o singură persoană poate ajunge să cheltuie lejer, într-o lună, în București, aproximativ 4.000 lei, doar pentru strictul necesar.
Iată o listă scurtă de prețuri estimative ce includ mâncarea, chiria, transportul și utilitățile:
Mâncarea
La restaurant:
Masă (restaurant ieftin) – 40,00 lei
Masă pentru 2 persoane, restaurant de gamă medie, trei feluri – 200,00 lei
La piață sau market:
Pâine albă proaspătă (500 g) – 4,5 lei
Carne de vită (1 kg)– 43 lei
Apă (sticlă de 1,5 litri) – 2,8 lei
Chiria
Garsonieră în centrul orasului – 2.200 lei
Utilitățile
Energie electrică, încălzire, răcire, apă, gunoi pentru 1 apartament de 85 mp – 600 lei
Telefonie mobile 1 min.– 0,29 lei
Internet – 40 lei
Transportul
Bilet dus (transport local) – 3,00 lei
Taxi 1 km (tarif normal) – 2,50 lei
Benzina (1 litru) – 7,50 lei
This browser does not support the video element.