Se spune că nunta este cel mai frumos eveniment din viața mirilor, partenerii dorindu-și ca totul să iasă ca ”la carte” și, mai ales, să aibă parte de o experiență de neuitat. Dincolo de partea organizatorică – alegerea vestimentației, a restaurantului, a meniului și a orchestrei sau a DJ-ului -, rămâne petrecerea în sine și, firește, suma pe care fericiții însurăței vor reuși să o strângă pentru a pune, cum se spune, ”prima cărămidă” la temelia căsătoriei.
Darul de nuntă este modalitatea prin care toți invitații îi ”ajută” pe miri să facă un prim pas în viața comună, iar sumele puse în plic depind de gradul de rudenie sau prietenie, de cât de bine s-a simțit fiecare invitat și de toți ceilalți factori care asigură buna dispoziție. O muzică bună și o mâncare bună îi pot face pe invitați să introducă mai adânc mâinile în buzunare, la fel cum o ambianță care nu este pe gustul unor poate determina un dar de nuntă mai puțin consistent. Locația aleasă contează, la rândul ei, foarte mult în tot acest scenariu cu tentă financiară, iar invitați cu ”nume” care apar pe scenă contribuie și ei, esențial, la un dar de nuntă Bineînțeles, o tradiție nescrisă spune că părinții mirilor și nașii – sau rudele apropiate familiei – vor pune în plic sume mai mari decât restul invitaților.
În principiu, mesenii care participă la nuntă vor încerca să afle, înainte de toate, cât a costat meniul nunții la care au fost invitați. Iar din informațiile obținute rezultă că fiecare invitat va pune în plicul destinat darului de nuntă 50% din valoarea acestui meniu. În consecință, presupunând că meniul a costat organizatorii 100 de euro de persoană, atunci fiecare invitat va contribui, la rândul său, cu 150 de euro, ceea ce înseamnă – raportat la cursul de schimb de astăzi – aproximativ 720 de de lei.
Conform unui calcul simplu, dacă mirii au – în astfel de condiții financiare – 100 de invitați, ei ar putea să strângă, astfel, 72.000 de lei. Dar, dacă punem în balanță și faptul că părinții mirilor, nașii și rudele apropiate sau prietenii apropiați vor pune în plicuri sume mai mari de bani, atunci se poate concluziona că mirele și mireasa vor avea de numărat, la primele ore ale dimineții de după nuntă, aproximativ 100.000 de lei.