Ce relație are, de fapt, George Simion cu soacra lui: ”Să nu mai zici cuvântul ăsta!”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Exclusiv » Cât l-a costat pe milionarul-cuțitar “împăcarea” cu asistenta pe care a înjunghiat-o

Cât l-a costat pe milionarul-cuțitar “împăcarea” cu asistenta pe care a înjunghiat-o

De: Mircea Tudose 16/10/2020 | 23:58

Milionarul Mihai Tufan, condamnat recent după ce și-a înjunghiat asistenta, i-ar fi plătit femeii o sumă fabuloasă, la care ar fi adăugat inclusiv un autoturism de lux. Deși suferise răni grave, victima lui Tufan afirmase, la începutul anchetei penale, că nu are pretenții de ordin financiar. Totuși, la șase luni de la producerea incidentului, omul de afaceri i-ar fi virat acesteia, în conturi, o adevărată avere, după ce suma s-a negociat prin intermediul unui mediator.

Mihai Tufan a fost arestat preventiv, pentru tentativă de omor, în urmă cu jumătate de an, după ce, în 9 aprilie, un cetățean a sunat la 112 și a spus că, pe DN1, într-o mașină de teren, se află o persoană care pare să se simtă rău. Medicii de pe ambulanță au constatat că în autoturism se află, de fapt, două persoane, care păreau să fi fost înjunghiate. Ca urmare, polițiștii Secției 2, care au ajuns primii la fața locului, au anunțat Serviciul Omoruri.

Cele două victime au fost transportate la spitale diferite, unde li s-a acordat primul ajutor. Femeia avea mai multe plăgi tăiate, în timp ce bărbatul, nimeni altul decât Mihai Tufan, acționar, printre altele, la Electrocarbon Slatina, era tăiat la gât.

Milionarul-cuțitar a plătit despăgubiri uriașe victimei, dar nu a scăpat de condamnare
Milionarul-cuțitar a plătit despăgubiri uriașe victimei sale

Prețul împăcării: 400.000 de euro și un bolid de lux

După ce răniții au putut să vorbească, anchetatorii au stabilit că, în urma unei dispute legate de o sumă de bani, Tufan ar fi înjunghiat-o pe femeie, director al uneia dintre firmele sale, după care a încercat să-și taie gâtul, însă nu ar fi avut curaj să-și provoace o rană fatală.

Inițial, Tufan a refuzat să dea declarații. Nici fosta lui angajată nu a fost foarte comunicativă cu polițiștii și procurorii. Mai mult, la finalul mărturiei, care ar fi fost săracă în detalii, aceasta ar fi menționat că nu vrea să se constituie parte civilă. (VEZI AICI: MILIONARUL-CUȚITAR A ÎNCERCAT SĂ SE SINUCIDĂ, DUPĂ CE ȘI-A ATACAT ASISTENTA)

Totuși, până la urmă, surse judiciare au dezvăluit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, că Tufan i-ar fi virat victimei, Daniela Huhulea, prin intermediul unui mediator, numai puțin de 400.000 de euro, sumă la care ar fi adăugat și o mașină de lux.

În paralel, milionarul a fost condamnat, recent, de magistrații Tribunalului București, la 2 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare, însă decizia nu este definitivă. Potrivit Codului penal, tentativa de omor se pedepsește cu închisoare între 5 și 10 ani.

Milionarul Tufan s-a împăcat cu victima, dar nu a scăpat de condamnare

În ședința publică desfășurată în 8 octombrie -, magistrații au analizat, din nou, cazul milionarului Emil Mihai Tufan, iar acesta și-a aflat sentința.

Omul de afaceri se împăcase cu Daniela Huhulea – la sfârșitul lunii iunie, printr-un acord de mediere referitor la despăgubirile solicitate de victimă -, așa cum reiese din motivarea instanței, iar acțiunea civilă formulată de aceasta ”a rămas fără obiect”. Totodată, și acțiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgență ”Elias” a rămas fără obiect, fiindcă milionarul a s-a achitat, voluntar, de obligațiile financiare, respectiv 3.812,2 lei..

”…ia act că între inculpatul Tufan Emil Mihai și partea civilă Huhulea Daniela a fost încheiat la data de 24.06.2020 acordul de mediere de către Biroul de Mediator (…) în ceea ce privește despăgubirile civile solicitate și, pe cale de consecință, acțiunea civilă formulată de persoana vătămată Huhulea Daniela a rămas fără obiect”, se menționează în motivarea instanței. (NU RATA: VICTIMA MILIONARULUI-CUȚITAR REFUZĂ SĂ DEPUNĂ PLÂNGERE)

”În baza art.397 C.p.p. ia act ca acțiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgență Elias București a rămas fără obiect, ca urmare a plății voluntare efectuată de inculpat, conform OP din data de 20.07.2020, prin care a fost plătita suma de 3812,2 lei”, este un extras din motivarea instanței.

Decizia  magistraților

Judecătorii au decis că milionarul Emil Mihai Tufan se face vinovat de tentativă de omor, acesta fiind condamnat la 2 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare. Totodată, magistrații au aplicat și o pedeapsă complementară.

”Condamnă pe inculpatul Tufan Emil Mihai la pedeapsa de 2 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b C.p., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autoritațile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioada de 1 an, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art.68 alin.1 lit. c C.p.

Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata pedepsei principale”, au hotărât magistrații.

”Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat in vederea înscrierii în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare”, se mai arată în decizie.

Magistrații au menținut și măsura arestării preventive a milionarului Mihai Tufan, dispunând și confiscarea cuțitului cu ”mâner de culoare neagră și lama de aproximativ 11 cm”. Sentința dată de judecători prevede și că este menținut sechestrul asigurator până la concurența sumei de 7.000 de lei, ”cu titlu de cheltuieli avansate de stat”.

Multimilionarul-cuțitar, Mihai Tufan, s-a iubit în secret cu Andreea Marin
Multimilionarul-cuțitar, Mihai Tufan, s-a iubit în secret cu Andreea Marin

S-a iubit cu Andreea Marin

În urmă cu mai bine de zece ani, multimilionarul-cuțitar s-a iubit în secret cu Andreea Matin. una dintre cele mai apreciate vedete din showbiz. (VEZI AICI: Multimilionarul-cuțitar s-a iubit în secret cu Andreea Marin! Imaginile super-exclusive care dovedesc idila!)

Mihai Tufan, multimilionarul-cuțitar, și Andreea Marin au fost surprinși, la acea vreme, împreună, în Capitală. După cum se poate observa și în imagini, atât ”Zâna Surprizelor”, cât și afaceristul dădeau dovadă de o discreție ieșită din comun. Cei doi s-au întâlnit pe o stradă din București și au stat la o șuetă într-un mod atipic. Mihai Tufan a oprit bolidul de lux pe care-l conducea în dreptul mașinii vedetei, dar nu a coborât de la volan. Andreea Marin a fost cea care coborât din mașina ei și s-a aplecat peste geamul din dreapta al bolidului în care se afla afaceristul.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Mircea Tudose a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții de presă românești și din Europa. Cu numeroase citeste mai mult
Parteneri
Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac,  la 54 de ani. Imagini incendiare cu Sophie Ayad!
Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac, la 54 de ani. Imagini incendiare cu...
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua...
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit în noaptea de Înviere
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit în noaptea de Înviere
Florile de primăvară care aduc noroc fiecărei zodii din horoscop. Află ce plantă te reprezintă cel mai bine!
Florile de primăvară care aduc noroc fiecărei zodii din horoscop. Află ce plantă te reprezintă...
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul:
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." |...
Un fermier german se plânge că găsește greu să angajeze români chiar și cu 3.000 de euro pe lună
Un fermier german se plânge că găsește greu să angajeze români chiar și cu 3.000...
„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei
„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei
O actriță cunoscută încă din copilărie a murit la 24 de ani. A avut primul rol principal la doar 6 ani
O actriță cunoscută încă din copilărie a murit la 24 de ani. A avut primul...
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de...
Zi de doliu național în România sâmbătă, pe 26 aprilie, pentru Papa Francisc
Zi de doliu național în România sâmbătă, pe 26 aprilie, pentru Papa Francisc
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în...
Prin ce momente dificile a trecut Marina Almășan, atunci când a încheiat relația pe care o avea cu Victor Socaciu?
Prin ce momente dificile a trecut Marina Almășan, atunci când a încheiat relația pe care...
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva...
Skinnytok, trendul de pe TikTok prin care tinerii îşi riscă viaţa. Pot ajunge la anorexie
Skinnytok, trendul de pe TikTok prin care tinerii îşi riscă viaţa. Pot ajunge la anorexie
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Top produse electrice la LIDL: Robotul autonom pentru gazon Parkside și alte ajutoare de nădejde în curte/gradină
Top produse electrice la LIDL: Robotul autonom pentru gazon Parkside și alte ajutoare de nădejde...
Niciun astronaut nu a părăsit vreodată atmosfera Pământului
Niciun astronaut nu a părăsit vreodată atmosfera Pământului
Singurul Papă care a refuzat asta! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-ar fi gândit. Gestul făcut de Suveranul Pontif cu fix 152 de zile înainte să moară!
Singurul Papă care a refuzat asta! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-ar fi gândit. Gestul...
Ești obligat sau nu să oprești la trecerea de pietoni dacă persoana care traversează se află pe sensul opus? Ce spune Codul Rutier, de fapt, inclusiv când există și o linie de tramvai
Ești obligat sau nu să oprești la trecerea de pietoni dacă persoana care traversează se...
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai...
Obligatoriu pentru cei care au pomi în curte. Ce trebuie să facă neapărat în luna aprilie
Obligatoriu pentru cei care au pomi în curte. Ce trebuie să facă neapărat în luna...
Românii nu vor mai plăti cash sau cu cardul. Noua metodă de plată care va deveni obligatorie
Românii nu vor mai plăti cash sau cu cardul. Noua metodă de plată care va...
Aventură la căldură! Like a Dragon Pirate Yakuza in Hawaii (Review)
Aventură la căldură! Like a Dragon Pirate Yakuza in Hawaii (Review)
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi, 23 aprilie
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi,...
Trei luni de închisoare dacă nu îți plimbi câinele. Cea mai absurdă lege naște polemici intense
Trei luni de închisoare dacă nu îți plimbi câinele. Cea mai absurdă lege naște polemici...
De ce nu e bine să-ți încarci telefonul până la 100%. Greșeala zilnică ce scurtează viața BATERIEI
De ce nu e bine să-ți încarci telefonul până la 100%. Greșeala zilnică ce scurtează...
Ce a putut păţi, chiar de sărbători, milionarul român care primeşte trei pensii de la stat!
Ce a putut păţi, chiar de sărbători, milionarul român care primeşte trei pensii de la...
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de...
Deea Maxer,  printre cei 12 concurenți de la Tempting Fortune România! LISTA COMPLETĂ a participantilor din reality show-ul prezentat de Zoli Toth
Deea Maxer, printre cei 12 concurenți de la Tempting Fortune România! LISTA COMPLETĂ a participantilor...
Destinația din România unde trebuie să ajungi măcar o dată în viață. E deosebită și adorată inclusiv de străini
Destinația din România unde trebuie să ajungi măcar o dată în viață. E deosebită și...
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive de bucurie
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive...
A știut ce urmează? Mesajul straniu trimis de Laura Stoica cu puțin timp înainte să își piardă viața: „N-am să mor săracă și urâtă”
A știut ce urmează? Mesajul straniu trimis de Laura Stoica cu puțin timp înainte să...
×