Frumoasa artistă și iubitul ei fac aproape totul împreună, însă vine un punct în care Alex Velea nu mai este gentlemanul acela pe care îl știe toată lumea și o lasă pe Antonia să ducă ”tot greul”.
Nu multă lume a crezut că relația lor va dura prea mult, dar iată că au trecut șapte ani, iar Alex Velea și Antonia formează unul dintre cele mai frumoase și solide cupluri din showbiz, având împreună și doi copii.
Cei doi artiști sunt de nedespărțiți în mai toate activitățile de zi cu zi, inclusiv atunci când merg la sala de forță. Așa au fost surpinși și acum, recent, fără fiţe, îmbrăcaţi sport şi sorbindu-se din priviri, la finalul unei runde de sport, atunci când cei doi iubiți s-au oprit pentru câteva cumpărături. La final, Antonia şi Alex şi-au împărţit marfa după forţe.
Cântăreața a dus sacoşa mai voluminoasă, în timp ce musculosul a cărat ca pe un fulg un bax de apă minerală plată.
Într-un interviu mai vechi, Velea a mărturisit cum s-a aprins focul dragostei între ei.
”Ne știm din 2009, adică la început am fost prieteni câțiva ani și o perioadă nu cred că ne-am mai întâlnit așa des. Ne-am revăzut după ce Antonia a divorțat. Eu nu eram prea fericit pentru că și eu eram la sfârșitul unei căsnicii, eram tristuț. La sfârșitul anului 2012 ne-am tot revăzut și ne-am îndrăgostit. Era o perioadă în care amândoi aveam nevoie de iubire și am avut noroc că am fost exact oamenii potriviți care să ofere genul acela de iubire celuilalt. Și tu îți doreai iubire mare, și eu”. iar Antonia a completat: ”Da. Confirm”.