Cât de nociv este covrigul mâncat dimineața pentru organism, de fapt. Medicul Mihail Pautov face dezvăluiri uluitoare

Publicat: 08/02/2024 | 22:59
Mihail Pautov, dezvăluiri neașteptate/ Sursa foto 1: Facebook/ foto 2: Pixabay

Medicul Mihail Pautov a analizat mai multe alimente și a făcut dezvăluiri uluitoare despre cum unele dintre ele dăunează grav sănătății. De asemenea, a explicat cât de nociv este covrigul mâncat dimineața pentru organism.

Produsele de patiserie sunt foarte îndrăgite de români. Chiar dacă nu sunt tocmai bune pentru siluetă, oamenii le consumă în cantități mari, iar „vedeta” este, cu siguranță, covrigul. Însă, cei care aleg să mănânce covrigi, trebuie să fie foarte atenți. Medicul Mihail Pautov a făcut un experiment și a analizat semnalele corpului după consumul acestui produs.

Citește și: CE CONȚIN, DE FAPT, FAIMOASELE SUCURI ADRIA COLA SAU ADRIA DE PORTOCALE. INGREDIENTELE NATURALE LIPSESC APROAPE ÎN TOTALITATE

Medicul Mihail Pautov a explicat cât de nociv este covrigul

Pentru unii oameni, covrigul este micul dejun perfect, mai ales atunci când se află în drum spre școală sau spre muncă. Însă, medicul Mihail Pautov a explicat de ce nu este bine să consume produse de patiserie dimineața.

„Am găsit un aliment foarte nesănătos care, efectiv, consumat greșit, ne distruge metabolic. Mă refer la aceste alimente în contextul în care le mâncăm aproape zilnic, le mâncăm în cantități mari și ne imaginăm că ele nu ne fac rău și, de fapt, ele ne fac rău.”, a susținut Mihail Pautov, într-o postare pe TikTok.

Pentru a analiza semnele corpului, medicul a făcut un experiment chiar pe el. A mâncat un covrig la prima oară a dimineții, fără să fi consumat orice altceva înainte, iar apoi a observat ce se întâmplă în organism.

„Într-o jumătate de oră după ce am mâncat un covrig pe stomacul gol, glicemia a ajuns la 155. Apoi, a urmat o scădere bruscă a glicemiei, aproape de 70, lucru care mi-a adus confuzie, mi-a creat un declin cognitiv tranzitoriu și mi-a dat o senzație puternică de foame.

Nu mă puteam concentra, nu aveam chef să mai vorbesc cu nimeni, tot ce voiam era să mănânc. Apoi am băut o bere fără alcool și mi-am recăpătat glicemia”, a mai spus medicul.

Experimentul nu s-a încheiat aici, ci a urmat faza a doua. Medicul Mihail Pautov a mai consumat un covrig, la câteva ore distanță, însă l-a combinat cu alte alimente.

„La câteva ore, am mâncat alt covrig, cu somon, cu niște parmezan și cu o salată imensă. Rezultatul: glicemia mi-a crescut foarte puțin. Când am mâncat covrigul alături de grăsime, proteine, multe fibre, nu am mai avut acea senzație de foame, nu mi-a crescut nici insulina, nu am mai avut acea confuzie. Concluzia este – atenție cum mâncăm covrigul și cu ce îl combinăm!

Un covrig mâncat pe stomacul gol este o furtună metabolică și vă face mai rău decât vă face o cola. Despre cola știți că va face rău, că vă îngrașă, că vă predispune la tot felul de probleme de sănătate și o faceți asumat, dar faceți-o asumat și atunci când mâncați un covrig, care nu este sănătos.”, a mai spus medicul Mihail Pautov.

Citește și: TRUCUL BANAL CARE PĂSTREAZĂ PÂINEA PROASPĂTĂ PÂNĂ LA 2 SĂPTĂMÂNI. TOATE GOSPODINELE TREBUIE SĂ ȘTIE!