Adriana Trandafir susține că nu a avut nicio panică legată de vârsta de pensionare și chiar și-a uimit prietenii când le-a spus că abia așteaptă momentul. Nu a căzut într-o melancolie, ci a continuat să se implice în diverse proiecte. Predă la facultate, este profesoară de actorie la “Te cunosc de undeva”, joacă în filme și în spectacole de teatru, acceptând doar provocările profesionale care îi fac plăcere. În interviul exclusiv pentru CANCAN.RO, actrița a explicat decizia de a nu intra în politică, susținând că face parte din partidul oamenilor pozitivi, care aleg să nu se schimbe din cauza problemelor de zi cu zi. Pe plan personal, actrița își mai dorește un singur rol: acela de bunică.
După căsătoria fiului ei, Ștefan, Adriana Trandafir își dorește să o vadă și pe Maria Speranța la casa ei, iar ea să devină și soacră mică. Făcând o glumă legată de numele de familie, actrița susține că în calitate de soacră nu are cum să fie o poamă, fiind o floare. Și-a propus să fie prietena copiilor săi și să le fie alături atunci când au nevoie de ea.
Suntem la avanpremiera filmului “Ca fetele”. Cum a fost experiența? Ce v-a atras la acest rol?
Mi-a plăcut foarte mult ideea. A pornit de la o discuție: ce ar fi, dacă ar fi? Ce ar fi dacă ar fi să povestim și să se facă un film cu niște povești și ale femeilor care au trecut de o anumită vârstă. Și ce ar fi dacă s-ar face și un film și uite că am ajuns la premieră.
A contat și distribuția?
Ne-am adunat în distribuția asta niște nume care cred că niciodată nu am fi putut să fim împreună, dacă nu exista ceva care să ne lege. Acel ceva a fost prietenia de fapt. Ceea ce înțelegem din acest film este că prietenia adevărată rezistă dincolo de telefoane, dincolo de ani. Prietenia adevărată este aceea care trece peste toate greutățile vieții. Cred că ăsta este cel mai important lucru, ca dovadă că, uite, suntem împreună și au venit și prietenii mei din țară. Sunt foarte emoționată și fericită!
Cum ați perceput momentul în care ați ieșit la pensie? A existat vreo panică?
Nu eu am avut panică, cei din jurul meu au avut panică. Și toți mi-au spus: “Vai! Ce o să faci?” Și eu am spus: de abia aștept să ies la pensie și să fac lucruri pe care nu le-am făcut, ceea ce am încercat și vreau să spun că este extraordinar. Dar am muncit mai mult decât atunci când eram instituționalizată și viața mea s-a schimbat în bine de când fac ce vreau, când vreau, pentru cine vreau și cu cine vreau.
Apropo de pensie, în urma recalculării există vreo diferență semnificativă?
Pot să spun adevărul? Ieri am primit plicul, nu am apucat să-l desfac. Am avut spectacol la Câmpina. Vrei să spun ceva? Pot să mi-o mărească cât vor ei, viața merge mai departe. Ce să facem? Trebuie să supraviețuim și să trăim.
Dacă ne rezumăm la birocrație și la toate problemele astea de zi cu zi, care sunt într-o societate care e atât de schimbătoare și câteodată atât de strâmbă, încât sunt două variante: ori te strâmbi după ea, ori rămâi așa cum ești. Eu rămân așa cum sunt.
Dar ați putea trăi exclusiv din pensie dacă ar fi?
Păi dacă unii trăiesc din jumătate din pensia mea, eu ce să spun că nu? Eu spun că da. În primul rând că eu nu aș trăi numai din pensie, că eu aș face altceva: aș spăla șosele, aș îngriji de bătrâni, de copii, nu știu. Eu aș face ceva. Și acum fac ceva. Sigur! Nu! Se poate trăi ducându-ți crucea până la capăt. Asta nu înseamnă că e meritoriu. Cred că political corect ar trebui să spun nu, dar eu spun că sunt oameni față de care mă mir cum supraviețuiesc. Și nu sunt răi și nu fac rău. Cum spunea bunica mea: ce faci, mamaie? Fac bine că nu fac rău, maică, înțelegi?
Ați fost vreodată tentată să intrați în politică sau vi s-a făcut vreo ofertă?
Nu, pentru eu nu am fost decât pioneră. Atât. Și am fost și UTC-istă cred. Dar pe urmă nu am fost membră de partid, nu am intrat în niciun partid și nu am să intru în niciun partid. Cred că singurul partid în care trăiesc este partidul oamenilor pozitivi, partidul oamenilor care nu stau să se plângă toată ziua că și că, în partidul oamenilor care se schimbă în primul rând pe ei, crezând că schimbându-se ei pot să schimbe lumea și în partidul oamenilor care nu așteaptă să vină primarul să le măture curtea, să le facă curat în viață, în casă, nu. Eu cred că m-aș descurca oricând, oriunde. Mai ales după Asia Express îmi dau seama că mă pot descurca oricând, oriunde, în orice situație.
Băiatul dvs s-a căsătorit. Cum sunteți ca soacră?
Nu poamă acră! Eu sunt o floare, nu am cum să devin poamă! Aș vrea să fiu prietena lor, așa mi-am și propus: să fiu prietena copiilor și să nu mă bag în viața lor, dar în același timp să fiu acolo oricând prezentă când au nevoie de mine.
Soacra dvs cum a fost? De pus la rană?
Eu am avut parte de soacre speciale. Am avut două.
Ce vă doriți pe plan personal și profesional?
Eu nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă și să nu-mi ia Dumnezeu mințile înainte de a-mi lua zilele. Ce pot să-mi doresc? Copiii sunt sănătoși, pe drumul lor cel bun, adică sunt mulțumită din punctul acesta de vedere. Vreau să fiu și soacră mică, da. Vreau să fiu bunică și mă pregătesc. Sunt fericită așa cum suntem. Suntem cu toții sănătoși, avem o familie frumoasă și lucrul acesta contează.