Alexia Eram se bucură de un succes răsunător în mediul online. Tânăra şi-a construit o carieră şi întotdeauna a stat departe de scandaluri. De-a lungul timpului admiratorii săi s-au întrebat cum e să fii fiica Andreei Esca. Astfel, şatena a povestit ce relaţie are cu mama sa, dar şi cum a ajutat-o să devină cine este astăzi.
Andreea Esca este una dintre cele mai apreciate prezentatoare de știri din țara noastră. Vedeta de la ProTV are doi copii pe care i-a crescut cu multă dragoste şi dăruire.
Recent, fiica știristei, Alexia Eram, a povestit cât de greu este să trăieşti cu greutatea numelui și de la ce a fost nevoită să se abţină pentru a nu strica imaginea familiei.
Mai mult, Alexia recunoaşte faptul că poate nu ar fi ajuns atât de departe în cariera sa și nu s-ar fi bucurat de un asemenea succes dacă mama sa nu era lângă ea: „Ca fiica Andreei Esca… umm, pe de o parte este un lucru bun, pentru că m-a ajutat în ce fac eu acum. Nu știu dacă aș fi ajuns atât de departe dacă nu aș fi fost fiica Andreei Esca.
CITEŞTE ŞI: ALEXIA ERAM, DESPRE CEL MAI DUREROS MOMENT DIN VIAȚA EI: ”ÎN FIECARE ZI PLÂNGEAM”
Dar, pe de o parte, știu că dacă nu aș fi muncit și nu aș fi făcut real ceva interesant, chiar dacă aș fi fost fiica Andreei Esca, oamenii nu erau obligați să-mi urmărească activitatea.”, a declarat Alexia Eram, în cadrul unui podcast cu Laura Giurcanu.
„Pe de altă parte, da, e super greu, pentru că tot timpul o să fiu fiica Andreei Esca, orice aș face. Poate nu neapărat generația asta, dar celelalte generații mă asociază doar cu fiica Andreei Esca. Trebuie să am grijă la tot ce fac, pentru că știți că mama are o imagine super curată.
Încerc să am grijă la tot ce fac, la toate pozele pe care le postez, tot conținutul meu din social media. Nu pot să fiu la fel de liberă cum sunt alți creatori de conținut. Oricum nu aș fi făcut mari chestii. Pur și simplu trebuie să am grijă la ce postez și cum vorbesc pentru că știi cum se preia orice (n.r. declarație) și mama până acum nu prea a avut nimic în presă așa mai negativ, să zicem.”, a mai adăugat Alexia Eram, în cadrul aceluiași podcast.
Sursă foto: Instagram