Cât de adevărată este emisiunea „Visuri la cheie”? Un membru al echipei a făcut dezvăluiri
În urmă cu ceva timp, ar fi apărut un zvon că echipa „Visuri la cheie” i-ar fi dărâmat casa unei femei şi nu i-ar fi refăcut-o. De atunci, multă lume se întreabă cât de real este acest show. Otilia Calonian, vice-preşedinte la Asociaţia Fight for Life Charity, a ţinut să facă lumină în acest caz, pentru că ea a colaborat cu ei în cazul Violetei.
„Au venit doi reporteri, doi cameramani, producătorul general şi Florin Brinzan, constructorul emisiunii. Au văzut casa Violetei, au măsurat-o şi au analizat-o, iar concluzia lui Florin Brinzan, despre care am înţeles că e foarte pretenţios şi ţine enorm la calitate a fost: Felicitări. Aţi făcut până acum o treabă excelentă. Se vede că aţi folosit numai materiale de calitate. Dar cred că la fundaţie aţi muncit enorm. Îmi place. Din punctul meu de vedere, mi-ar plăcea să fie cazul acceptat şi să facem casa. După aceea, am mers cu echipa la Violeta acasă, i-au luat interviuri ei, copiilor şi mie. Apoi ne-au spus că vor face colaj şi-l vor prezenta mai departe, către Pro TV şi urmează să fim anunţaţi dacă s-a aprobat sau nu cazul. Ne-au rugat să nu montăm acoperişul, pentru că nu era de cea mai bună calitate şi că, în cazul în care vor accepta cazul, vor să-l folosească pe al nostru”, a povestit Otilia Calonian, pe site-ul Asociaţiei Fight for Life Charity.
După o săptămână, ea a fost sunată de către echipa Pro TV. S-au văzut la Urseiu, fără ştirea Violetei şi a copiilor ei. Toată echipa de la „Visuri la cheia” a venit pentru a o cunoaşte pe Violeta, mai spune ea.
„Eu tot timpul am crezut, uitându-mă la televizor, că asaltul este regizat. Ei bine, nu, totul este real sută la sută. S-au urcat toţi în autocar şi au plecat spre casa Violetei. După ce au ajuns la poarta lor, Dragoş Bucur a strigat în portavoce: Familia Vinogradof. Violeta! Copii! Haideţi afară! Ei au ieşit, şocaţi. Nici nu le trecea prin cap să-l vadă pe Drago, pe Alina, Adelia şi Omid. Apoi totul a urmat exact cum vedeţi la televizor. Au fost şi le-au arătat casa, apoi şi-au făcut bagajele şi au fost trimişi într-o vacanţă la Sinaia, cazaţi la hotel de patru stele. Din păcate, Violetei i-a fost şi rău în timpul vacanţei, iar pe perioada filmărilor a stat şi internată în spital. Urma să se externeze pe 24 septembrie, iar pe 25 i-a fost predată casa. (…) Au stat fericiţi până la sfârşitul lui octombrie când, într-o seară, Violetei i s-a făcut brusc rău. Cancerul neimilos îi atacase plămânii, peste nici două zile, de Sfântul Dumitru, corpul fragil al Violetei nu a mai rezistat, iar sufletul ei s-a ridicat la ceruri. Emisiunea a fost difuzată la Pro TV două săptămâni mai târziu. Ea nu a mai apucat să o vadă. Referitor la moartea ei, cei de la Visuri la cheie au rămas şocaţi, la fel ca noi toţi, pentur că a plecat brusc dintre noi, când ne aşteptam că se va face bine. Toţi membri echipei s-au oferit să-i îndrume pe băieţi permanent, să-i sprijine şi să-i ocrotească. Copiii ei locuiesc acum în casă, merg la şcoală şi suferă enorm Au rămas trei copii singuri. Noi ne vom ocupa în continuare de copiii Violetei. Pe Ovidiu, care are 13 ani şi care este autist, îl vom ajuta să facă terapie la un centru specializat, iar ceilalţi doi copii, de 17 şi 18 ani, vom fi mereu aproape de ei şi îi vom ajuta şi îndruma cum putem noi mai bine”, a adăugat Otilia Calonian.