Prețurile au explodat la noi în țară, iar diferența se simte când vine vorba de băuturile răcoritoare. Cât costă un suc în America în comparație cu România? Aceasta este dovada clară că stăm bine cu banii!
Românii cumpără din ce în ce mai puține sucuri. Băuturile au devenit mai scumpe după creșterea TVA și introducerea taxei pe zahăr de către Guvern, motiv pentru care vânzarea a scăzut cu 5% la începutul anului 2024.
Producătorii sunt dezamăgiți din cauza faptului că produsele nu se mai vând. Românii au fost determinați de decizia luată de Guvern să fie mai cumpătați.
Pe de altă parte, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a spus că această taxă a adus peste 1 mld. de lei, iar totodată este benefică pentru sănătatea oamenilor.
Românii consumă mult zahăr în comparație cu alte țări din Uniunea Europeană. În medie, oamenii de la noi din țară cumpără 215 litri de suc în fiecare an.
„În România au crescut toate costurile în ultima perioadă. Toate serviciile au crescut, de la transport, la internet. În această perioada au fost și creșteri de salarii. Și acest lucru se reflectă în oret inevitabil”, declară Gabriel Sandu, proprietar lanţ magazine alimentare, potrivit observatornews.ro
Un român a fost șocat când a văzut prețurile din România. Bărbatul locuiește în America, mai exact în California, iar acolo sucul ar costa doar „un dolar, doi dolari”.
„Prețurile din România sunt foarte mari, eu stau în California și la salariile de aici e o mare diferență. (Acolo sucul costă) un dolar, doi dolari”, a spus un român.
Prețul unei sticle de 2,5 L de suc a crescut cu 5 lei în 2024. Un litru este mai scump cu 25% în comparație cu anul 2023. Mulți cred că măsura este una benefică, mai ales pentru că acest ingredient are efecte negative asupra organismului uman dacă este consumat în exces.
„Pe primele 2 trimestre vedem scăderi de 5% în volume, și aceste volume de fapt reprezintă adevărată unitate de măsură a impactului acestei măsuri de taxare suplimentară. Partenerii de materii prime, ambalaje, ingrediente până la partenerii comercianți, întreg lanțul de valoare a avut de suferit după introducerea acestei taxe”, a explicat Alice Nichita, preşedinte Asociaţia Naţională pentru Băuturi Răcoritoare.
Chiar dacă s-a ajuns în această situație din cauza taxei pe zahăr, situație nu este diferită nici când vine vorba de băuturile carbogazoase fără îndulcitori.