Cât costă un brad natural într-o piață din Arad, în 2022. Arborii sunt aduși din Danemarca și pot ajunge la o înălțime de peste 2,5 metri
Mai este puțin până când vine Crăciunul, iar românii se pregătesc intens de momentul împodobirii bradului. Un arbore de dimensiuni mici poate costa câțiva zeci de lei, în funcție de natura lui (natural sau artificial). Însă, pentru cei care doresc să aibă în locuință un brad înalt, de peste un metru, și să fie natural, atunci prețul va fi mai mare. Iată ce prețuri se regăsesc, de exemplu, într-o piață din Arad, pentru brazii aduși din Danemarca!
Nu mai este mult până când atmosfera de sărbătoare se va instala în casele românilor. Dacă, încă, nu te-ai decis ce brad vrei să cumperi, atunci află că există o multitudine de oferte, atât în mediul online, cât și în magazinele de bricolaj sau în piețele din țară. De exemplu, în piața „Mihai Viteazul” din Arad, comercianții au adus brazi naturali direct din Danemarca.
Brazii au coroanele bogate și pot fi regăsiți la înălțimi între 1,2 metri și peste 2,5 metri. Ca și anul trecut, prețul pentru un brad importat este cu 15% mai mare. De pildă, pentru un brad danez de 1,2 metri, prețul se situează între 100 și 120 de lei. Pentru cei care doresc un brad mai înalt, de 1,8 metri, prețul ajunge între 170 și 190 de lei.
Cât costă un brad natural și unul artificial?
Evident, există și variante mult mai mari. De exemplu, un brad de peste 2,5 metri, tot din Danemarca, prețul este între 300 și 350 de lei. Și în magazinele de bricolaj poți regăsi brăduți la prețuri accesibile. De pildă, un brad de 1 – 1,3 metri poate fi achiziționat la prețul situat între 39 și 49 de lei. Pentru un brad cu o înălțime de peste 3 metri, poți scoate din buzunar și câteva sute de lei.
Un comerciat din piața din Arad a spus pentru Agerpres: „Nu am schimbat preţurile pentru că afacerea merge şi aşa tot mai prost de la un an la altul. Am scăzut pe alocuri la brazii mai mici, am ridicat cu 10 sau 20 de lei la brazii mai mari, dar în medie avem aceleaşi preţuri. Avem concurenţă foarte mare cu magazinele care, de câţiva ani, aduc şi ele brazi de import şi îşi permit să aibă preţuri mai mici, pentru că aceste magazine cumpără cantităţi foarte mari şi automat au parte de discounturi. Noi ne bazăm pe oamenii care locuiesc în apropiere de pieţe şi care nu au maşină să meargă la marginea oraşului la aceste magazine, pentru a-şi cumpăra un brad. În ultimii ani aducem mult mai puţini brazi, ca să nu rămânem cu ei”.
Sursă foto: Pexels.com