Foarte mulţi se întreabă cât costă să faci şcoala de şofer în 2020. Preţurile diferă în funcţia de categoria de autovehicule şi în funcţie de instructori, automobilul ales sau de instituţia unde faci cursurile.
Astfel, pentru categoria A (AM, A1, A2, A) taxele sunt cele mai mici şi variază de regulă între 1000 şi 1400 lei. La categoria B, care este şi cea mai căutată, preţurile pornesc de la 1200 de lei dar pot ajunge chiar şi la 2200 de lei, în funcţie de maşina pe care o alege candidatul.
Şoferii profesionişti care vor să aplice pentru categoria D trebuie să ştie că taxele pot să varieze destul de mult. Astfel, cei care au permis de categoria B ar trebui să scoată din buzunar 5000 de lei. Cei care au permis categorie C cu vechime mai mică de 1 an trebuie să plătească în jur de 2300/2400 de lei, iar cei cu permis categoria C şi vechime mai mare de 1 an pot plăti 2000/2200 de lei dacă vor să obţină şi permisul de conducere pentru categorie D.
În cele din urmă, avem categoria C. Şi aici este o variaţie însemnată a preţurilor. Astfel, preţurile pornesc de la 3100 de lei pentru cei care au carnet pentru categoria B, dar vechimea de sub un an şi între 2700 şi 3000 de lei pentru cei care au categoria B şi vechimea mai mare de 1 an.
Cei care vor să obţină permisul pentru categoria B trebuie să ştie că în 2020 au nevoie de următoarele acte la dosar:
Actele sunt aceleaşi pentru categoriile C şi D, cu menţiunea că la dosar se mai adaugă şi fişa de deţinător de permis, fără de care nu te poţi apuca să faci cursurile.