Cât costă să te cazezi în hotelul de lux al Andreei Bănică din Eforie Nord. Prețurile au explodat pentru luna iulie
Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea, sunt proprietarii unui hotel de 4 stele în stațiunea Eforie Nord. Cei doi au investit sume impresionante pentru construcția și amenajarea unității, iar asta se reflectă cel mai bine în calitatea serviciilor și banii pe care turiștii îi scot din buzunar pentru o noapte de cazare. Prețurile nu sunt pentru oricine – mai ales în plin sezon estival.
Hotelul Andreei Bănică este situat în stațiunea Eforie Nord – destul de aproape de malul mării – în apropierea plajei Debarcader. Unitatea de cazare a fost deschisă în vara anului trecut, dispune de 14 camere duble – dotate cu o chicinetă complet utilată (frigider, cuptor cu microunde, cafetieră, ibric electric), televizor, articole de baie și uscător de păr – 38 de apartamente premium și parcare subterană gratuit – investiții care s-au ridicat la aproximativ 8 milioane de lei (o parte din bani fiind obținuți prin Fonduri Europene).
Cât costă o noapte de cazare în hotelul Andreei Bănică
Având în vedere că hotelul Atmosphere by The Sea se află chiar pe malul mării Negre, se poate spune că prețurile unui sejur aici nu sunt pentru orice buzunar. În cel de-al doilea sezon estival – de când a fost deschis hotelul – Lucian Mitrea, soțul Andreei Bănică, se declară mulțumit de bunul mers al afacerii lor și se așteaptă la cel puțin la fel de mulți clienți ca anul trecut. Deși prețul unui sejur aici nu este deloc mic, acesta susține că deja în luna iulie aproape toate camerele sunt rezervate.
„Cazările merg foarte bine. Noi avem și contracte cu niște agenții puternice. Din punctul meru de vedere, sezonul este foarte bun. Momentan, hotelul nu este foarte ocupat, dar din luna iulie va fi full. Și anul trecut a mers extraordinar de bine. Hotelul este într-o poziție bună, este nou, lumea își dorește să vină, dar nu pot fi eu un reper pentru ceilalți operatori turistici. Nu pot avea o părere despre sezon la modul general, dar pot avea o părere despre sezon în privința noastră”. a spus Lucian Mitrea, potrivit Playtech.
Turiștii care vor să ajungă la hotelul Andreei Bănică trebuie să aibă în vedere faptul că rezervările se fac pentru minim două nopți de cazare. Astfel, conform Booking.ro, prețul pentru două nopți – în perioada 15-17 iulie – într-un apartament cu vedere la mare este de 2,178 de lei. Pentru trei nopți – în perioada 15-18 iulie – turiștii trebuie să scoată din buzunar 3.234 de lei, iar pentru patru nopți – în perioada 15-19 iulie – prețul ajunge la 4.312 lei.