Rică Răducanu, lengenda fotbalului românesc, în vârstă de 77 de ani, şi-a deschis o super afacere pe litoral. Prețurile accesibile îi fac pe turişti să-i treacă pragul. Iată cât costă să mănânci o ciorbă sau niște mici cu cartofi prăjiți.
Rică Răducanu deține un local în stațiunea Neptun de la Marea Neagră care este foarte căutat de oameni. În mediul virtual cei care i-au trecut pragul au avut numai cuvinte de laudă despre serviciile oferite de fostul fotbalist român.
Deşi Rică Răducanu a mărit costurile față de anul trecut, preţurile sunt destul de accesibile în comparație cu alte regiuni de la Marea Neagră.
Potrivit preţurilor din meniu, o porție de ciorbă pleacă de la 14 lei și poate ajunge până la 19 lei, fiind vorba de cea de burtă. În plus, pentru o porție de mici la grătar turiștii români trebuie să scoată din buzunar 4,5 lei pentru o singură bucată. Cartofii prăjiți sunt 9 lei.
CITEŞTE ŞI: RICĂ RĂDUCANU, DEPENDENT DE JOCURILE DE NOROC! „ESTE BOALĂ GREA, TOATĂ LUMEA MĂ CEARTĂ”
Tochitura de pește cu mămăligă costă 33 de lei, în timp ce platoul pescăresc are un preț de 40 de lei, cu 3 lei mai mult față de sezonul trecut. De asemenea, pentru o porție de pomana porcului cu mămăliguță se achită 31 de lei.
Mai mult decât atât, Rică Răducanu poate fi văzut foarte des pe terasa din Neptun. Fostul portar interacționează cu oamenii și chiar îi servește la masă.
„Am redeschis terasa, e curat, e renovat. Prețurile nu au crescut prea mult, nu are cum cu foarte mult, pentru că vărul Costică și fiul lui, Marian, au fermă, acasă, ei stau lângă Constanța, sunt producători.
Au porci, vaci, dar și legume, deci nu iau din altă parte și să pună mai mult. Toți suntem o familie, ne gospodărim, gândim totul ca să fie bine pentru turiști. Poftiți la masă, e mâncare ca la mama acasă!
Mai stăm la un banc, la o vorbă bună, la o glumă. Adesea mai servesc și eu, sunt și chelner, mai gestionez treaba, mă implic”, a declarat Rică Răducanu despre terasa din stațiunea Neptun, mai arată sursa citată anterior.
Rică Răducanu se confruntă cu probleme la genunchi, din cauza faptului că o lungă perioadă de timp a făcut sport până la epuizare.
Fostul portar nici nu vrea să audă de faptul că ar putea să ajungă pe masa de operație. Cu toate acestea, Rică Răducanu nu și-a pierdut speranța și optimismul, ba chiar își trăiește viața din plin.
„Nu sunt deloc bine, tocmai ce am fost în perioada asta la spital și medicii mi-au spus că nu sunt ok deloc cu sănătatea, mai exact cu picioarele, știți și voi că mă supără de ani de zile, iar acum problemele s-au acutizat și mai mult.
Am probleme mari cu cartilajele, fac injecții în continuare pentru că mă dor foarte tare. Medicii mi-au zis că vor să îmi pună o tijă în perioada următoare la ele, dar eu nu vreau să mă operez că, după o să urmeze o perioadă lungă de recuperarea, în care efectiv voi învăța să merg fix ca un copil. Nu vreau să ajung aici”, a declarat Rică Răducanu pentru Click.ro.