Cât costă să îți cumperi 6 ani de vechime. Așa ieși la pensie mai repede
Anul trecut, parlamentul a aprobat OUG 163/2020, care permite persoanelor care nu au suficientă vechime să încheie cu casele de pensii un contract de asigurare socială de până la 6 ani consecutivi.
De când a fost votată această lege, peste 14.000 de persoane care au vrut să se asigure că pot să iasă la pensie fără să piardă bani. Intră în această categorie în special oameni care au lucrat în străinătate, la negru.
Contribuțiile sunt la nivelul salariului minim brut pe economie, de 2.550 de lei, ceea ce înseamnă că oamenii dau lunar câte 638 de lei. Pentru 6 ani vor achita aproape 46.000 de lei.
Autoritățile nu au impus însă un plafon maxim, așa ca sunt și persoane care s-au angajat să vireze sume mai mari, în speranța că vor avea o pensie buna.
Mare parte dintre cei care își plătesc anii lipsă sunt români care lucrează în străinătate sau chiar s-au stabilit în ţări ca Germania, Italia, Marea Britanie, Australia, Canada ori Statele Unite. Cele mai multe solicitări sunt pentru începutul anilor 2000.