Dacă ajungi în vacanță pe litoral, tot ce îți poți dori e să te răsfeți cu o masă absolut delicioasă, mai ales că fructele de mare sunt la ele acasă. Însă, dacă în Grecia tentaculele de caractiță și calamarul sunt la mare căutare, atunci când te duci pe litorul românesc îți dorești o porție de midii, în sos de vin alb, cu mult usturoi.
Dar, așa cum ne-am obișnuit, prețurile nu sunt deloc accesibile. De exemplu, la un cunoscut restaurant din Mamaia și din Constanța, o porție de midii costă nu mai puțin de 55 de lei, în timp ce o salată de rapane (melci de mare) ajunge la 24 de lei, în timp ce pentru un platou de fructe de mare trebuie să scoți din buzunar 80 de lei. Iar dacă îți dorești și o limonadă sau un vin alb, bun, o masă în doi te poate costa aproape de 300 de lei!
Un sejur în Mamaia, stațiunea cea mai căutaă de pe litoralul românesc, îți poate scoate din buzunar o sumă deloc de neglijat. Pe lângă cazarea deloc ieftină, trei mese pe zi își pot afecta serios bugetul.
Micul dejun în Mamaia poate varia, în ceea ce privește prețul, între 25-45 lei, în funcție de localul la care alegi să savurezi prima masă a zilei. Dacă mai vrei și o cafea, poți scoate din buzunar chiar și 50 de lei.
Pentru două feluri de mâncare + o băutură răcoritoare la prânz, poți scoate din buzunar, peste și 100 de lei. Dacă mai vrei să savurezi și o gustare pe parcursul zilei, îți mai golești portofelul de cel puțin 25-40 de lei. Cina nu este nici ea ieftină, căci prețul poate ajunge, de asemenea, tot la 100 de lei. Practic, pentru 3 mese pe zi în stațiunea Mamaia, plus gustări, scoți din buzunar între 300-350 de lei.
Nici Costinești, stațiunea preferată de tineri nu este mai ieftină! Pe plajă, un suc costă între 7 și 10 lei, o înghețată are cam același preț, unde mai punem la socoleală prânzul și cina, care pot costa, pentru o singură persoană, chiar și 150 de lei. În total, pentru o zi de plajă în Costinești scoatem din buzunar între 300-400 de lei, pentru cele 3 mese ale zilei, închirierea șezlongului de pe plajă, dar și răsfăț cu diverse gustări.