Cât câștigă un zilier în România, în 2023. Plata minimă care i se acordă pe oră
În ultima vreme, din cauza scumpirilor, tot mai mulți români își doresc să aibă locuri de muncă bine plătite. Din acest motiv mulți au fost curioși să afle cât câștigă un zilier în România. Ei bine, chiar dacă sunt muncitori cu ziua, aceștia au dreptul prin lege să beneficieze de o remunerație zilnică brută, care de altfel, poate crește de la an la an. Beneficiarii lucrărilor realizate de ei sunt obligați să le acorde o sumă de bani, în funcție de salariul minim.
Un zilier este plătit cu 18,145 lei/oră
Potrivit legii nr. 52/2011, pentru activitățile desfășurate ocazional, zilierii au dreptul la o remunerație zilnică brută care nu poate valora mai puțin decât salariul minim. Mai exact, în 2023, beneficiarii unei activități efectuate de ei trebuie să îi plătească pe aceștia cu 18,145 lei/oră, conform HG 1447/2022.
Activitățile care pot fi efectuate de către un zilier sunt stabilite prin Legea nr. 52/2011, iar implicarea muncitorilor în lucrări care nu sunt prevăzute de lege va duce la sancționarea beneficiarilor cu o amendă cuprinsă între 10.000 și 20.000 de lei.
Beneficiarul trebuie să plătească impozit și să contribuie la pensii
În plus, persoana pentru care sunt prestate serviciile trebuie să achite impozitul pe venit (cotă 10%), dar și o contribuție pentru pensii (cotă 25%).
În același timp, Legea 52/2011 prevede faptul că zilierii nu pot avea calitatea de asigurat. Acest lucru este posibil doar dacă acesta optează pentru înregistrarea în sistemul public de sănătate.
Să nu uităm de faptul că persoana care beneficiază de anumite lucrări este obligată să înregistreze, la începutul zilei de lucru, datele de identificare ale muncitorului în Registrul electronic de evidență a zilierilor.
Care sunt obligațiile unui zilier și în funcție de ce criterii își desfășoară munca
Dacă vorbim despre obligațiile pe care le are zilierul, ei bine acesta trebuie să semneze în Registrul de evidență după achitarea remunerațiilor convenite, să-și exercite activitatea convenită cu antreprenorul și să aibă grijă de bunurile celui pentru care lucrează.
Muncitorul trebuie să însușească și să respecte măsurile de securitate și protecție stabilite de antreprenor. În Registrul de evidență va trebuie să fie extrasul inspecției teritoriale de muncă până la data de 15 a fiecărei luni.
Un alt aspect important este durata zilei de muncă. Fiecare zilier își desfășoară activitatea în funcție de vârstă. De exemplu, pentru persoanele cu vârsta de 18 ani, durata de lucru este de 8 ore (ziua sau noaptea). Pentru persoanele cu vârste cuprinse între 16-18, durata de muncă va fi de 7 ore, iar persoanele care au 15 sau 16 ani vor presta servicii timp de 5 ore, doar ziua.
This browser does not support the video element.