Politicieni sau afacerişti cercetaţi penal au plătit milioane ca să nu ajungă după gratii, iar CANCAN.ro vă prezintă care sunt cele mai mari sume.
Afaceristul Dan Adamescu este lider la acest capitol, şi asta pentru că procurorii DNA i-au stabilit o cauţiune record de 40 milioane de lei. Adamescu este cercetat în dosarul Astra, prejudiciul în acest caz fiind estimat la 700 de milioane de lei. Procurorii spun că milionarul, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Societăţii de Asigurare Reasigurare ASTRA S.A., în perioada 2011-2013, a administrat în mod defectuos societatea, în scopul obţinerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate.
Şi Elena Udrea a avut de plătit o sumă mare pentru a rămâne în libertate. În cazul blondei, procurorii anticorupţie au stabilit cauţiunea la 5 milioane de lei, însă Udrea a avut unele dificultăţi în găsirea banilor, ca noi toţi, de altfel. Spre deosebire de noi, ceilalţi, Elena s-a descurcat: una dintre firmele la care este asociată a depus o garanţie imobiliară, care a acoperit cauţiunea de cinci milioane de lei. Anterior, ea fusese arestată în alt dosar, fiind apoi eliberată.
Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 4, a fost pus de procurorii DNA pe 18 decembrie 2015 sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 1,5 milioane de lei. Acesta este acuzat de abuz în serviciu şi fals în legătură cu autorizarea clubului Colectiv.
Piedone a contestat decizia în instanţă, iar judecătorii au dispus revocarea controlului judiciar. Anterior acestei decizii, fostul primar al sectorului 4 prezentase procurorilor DNA garanţii pentru acoperirea cauţiunii: un imobil şi mai multe maşini de epocă.
Despăgubiri ilegale
Deputatul Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 1 milion de lei, după ce Camera Deputaţilor a respins cererea de încuviinţare pentru reţinerea şi arestarea acestuia. Acesta este acuzat de fapte de corupţie în dosarul ANRP 4, acelaşi în care şi Ioan Oltean este cercetat.
În acest dosar, omul de afaceri Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, este acuzat de procurorii DNA că i-a dat mită 600.000 de euro deputatului PNL Ioan Oltean pentru a interveni la ANRP în favoarea sa. Rotaru a obţinut de la ANRP o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei. Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a făcut parte şi Cătălin Teodorescu.
5.000 lei, cea mai mică cauţiune
Şi Mădălin Voicu a intrat în vizorul DNA. Procurorii au cerut Camerei Deputaţilor să încuviinţeze arestarea acestuia, solicitarea a fost respinsă, motiv pentru care s-a stabilit o cauţiune de 500.000 lei. Politicianul a contestat-o (s-a ţigănit un pic, practic), iar judecătorii i-au admis solicitarea. Voicu este cercetat pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani.
Judecătorii Curţii Supreme au hotărât în 2014 ca senatorul Marius Isăilă, acuzat de trafic de influenţă şi instigare la fals, să fie judecat sub control judiciar, cu o cauţiune stabilită la 10.000 de lei. Asta în condiţiile în care procurorii DNA propuseseră ca parlamentarul acuzat de corupţie să plătească o cauţiune de 500.000 de lei.
Dragoş, nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, a trebuit să plătească 10.000 lei pentru a nu ajunge după gratii. Acesta este suspectat că i-a cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acestuia.
Şi Alina Bică, fosta şefă DIICOT, a plătit o cauţiune de 5.000 lei, însă aceasta a şi fost închisă într-un alt dosar. Ghinion, cum ar zice preşedintele. (B.G.)