Cât a plătit un turist român pentru o sticlă cu apă plată, într-un restaurant din Olimp: „Să nu mai vii pe aici!”

Publicat: 24/08/2024 | 08:26
sursă foto: Facebook

Este bine cunoscut faptul că anumiți comercianți de pe litoralul românesc profită la maximum de numărul impresionant de turiști care vin – în plin sezon estival – în stațiunile de la malul Mării Negre. În urmă cu mulți ani, cele mai scumpe stațiuni erau cele din nordul litoralului, teorie care nu mai este deloc valabilă și în 2024. Un turist și-a făcut publică experiența dintr-un restaurant din Olimp. Cât a plăti pentru o sticlă de apă plată, de fapt. 

Începând de la 1 iulie 2024, prețurile pentru vacanțele pe litoralul românesc au crescut cu aproximativ 15% atât la cazare, la plajă și în restaurante. În acest context, turiștii au fost nevoiți să scoată din buzunar sume de bani la ca nici nu se gândeau. Spre exemplu, în plin sezon estival, un român a plătit suma de 404 lei pentru un prânz, într-un restaurant din stațiunea Olimp. NU RATA: Notă de plată de 629 lei într-un restaurant din Vama Veche. Ireal cât a costat o simplă salată de varză

Prețuri exagerate pe litoralul românesc

În cadrul unei postări pe Facebook, turistul a publicat nota de plată în valoare de 404 lei – dintr-un local ”select” din stațiunea Olimp, unde o sticlă de apă (0,75 ml) costă 24 de lei. Și asta nu este tot. Un cappuccino costă 25 de lei, o ceafă de porc costă 72 de lei, un șnițel de pui – 60 de lei, iar o prăjitură ”negresă” costă 48 de lei, prețuri considerate extrem de scumpe pentru Olimp. Mai mult de atât, acesta a ținut să puncteze faptul că ospătarul a avut un comportament deloc nepoliticos, fiind ironic atunci când i-a adresat o întrebare despre un preparat din meniu. Citește și: Nu e o glumă! Câți lei costă un masaj de 30 de minute, pe plajă, în Vama Veche

”Când pe litoralul românesc alegi să mănânci a la cartè (pentru că nu ai dorit all inclusive…) și la capuccino nu primești nici măcar 1 plic de zahăr😪, pâinea este 1 bucată, iar când ceri niște detalii despre ce presupune coaste de porumb și ți se spune ironic „este explicit meniul, că doar nu sunt de carne…” dar ești întrebat cât lași ciubuc iar dacă nu lași mai mult de 10% ai parte de o privire…..să nu mai vii pe aici😒”, se arată în postare românului.

sursă foto: Facebook

Postare a strâns peste 120 de comentarii, cei mai mulți dintre utilizatori fiind indignați de experiența turistului, în special de prețurile practicate în restaurantele de pe litoralul românesc:

”Un sfat: călătoriți afară. Nu e ieftin, dar măcar e mai frumos și străinii au altă mentalitate, condiții și așa mai departe. România e frumoasă, dar păcat că e locuită”

”Da, recomandați orice, numai nimic din țara noastră și atunci vă plângeți că nu funcționează nimic”

”Ăsta este unul dintre motivele pentru care nu merg la restaurante/terase. Păi de banii ăia de pe bon, mănânc acasă 1 săptămână, două. Depinde ce cumpăr. Dar ospătarii/chelnerii tot salariul minim pe economie îl primesc. În timp ce patronul schimbă mașinile la fiecare 2 ani”

”Negresa a fost 48 de lei? Dar ați primit toată tava sau cum?”

”Locuiesc pe litoralul românesc și nu recomand sincer, prea mari prețurile, nu este nici infrastructura pentru câți turiști vin și nici condiții să te relaxezi decent. Prefer să-mi fac vacanțele prin afară. Prețurile sunt mult mai mici ca la noi”

”Superbă România! Pe mine nu prețurile mă deranjează, ci atitudinea și condițiile. Nu costă nimic puțină amabilitate și politețe în special când au pretenția să primească ciubuc”, au fost doar o parte din comentariile utilizatorilor Facebook.