Cât a plătit un român pentru un zbor direct cu București – New York, la clasa economică a companiei HiSky. Suma nu e deloc mică

Publicat: 08/06/2024 | 13:58
Cât costă un bilet de avion spre New York / Foto: Facebook

Românii au început să-și ia zborul spre Statele Unite ale Americii, de când compania HiSky a introdus zborurile directe din București. Din capitala României se poate ajunge, fără escală, la New York. Aeronava decolează de pe Otopeni, iar durata zborului este de 10 ore, în loc de cel puțin 14 cât ar dura cu escală. Câți bani trebuie să scoată pasagerii din buzunar pentru o astfel de călătorie?

A fost introdus zbor direct către New York direct din București, prin compania HiSky. Românii pot călători liniștiți, fără escală, iar durata zborului este de 10 ore. Pe biletele de avion, un român a plătit aproape 4000 de lei, dus-întors. Tocmai pentru că a fost zbor direct, pasagerul a decis să profite de această ocazie și să se bucure de o nouă experiență.

CITEȘTE ȘI: CUM A REACȚIONAT UN TURIST AMERICAN CÂND S-A VĂZUT SINGUR ÎN CENTRUL TIMIȘOAREI. CHRISTIAN A AVUT PARTE DE UN ȘOC: „NU SE FURĂ SCAUNELE ȘI MESELE DE AFARĂ?”

Locurile la clasa economică au prețuri începând de la 350 de euro, însă la business costurile sunt de 6 ori mai mari.

„Am zis să profit de ocazie pentru că este zbor direct. 3.800 de lei, cu două bagaje de cală, bagaj de mână şi loc cu spaţiu la picioare. Dus-întors”, a explicat unul dintre pasageri, potrivit Observator.

CITEȘTE ȘI: UN TURIST DIN GERMANIA A FOST SURPRINS DE PREȚURILE RIDICATE DIN ROMÂNIA. NU I-A VENIT SĂ CREADĂ CÂT A PLĂTIT PE UN MENIU CU MICI ȘI MUȘTAR

Românii nu se îngrămădesc să zboare spre SUA

Locurile nu s-au ocupat prea repede, căci românii nu s-au îngrămădit să zboare peste Ocean. 64 de locuri din 300 s-ar fi ocupat în aeronavă, sâmbătă dimineața. Fondatorul companiei a explicat, conform sursei citate, că pe timpul verii există 4 zboruri pe săptămână, însă lucrurile se vor schimba începând din iarnă.

În urmă cu câțiva ani, TAROM opera zborurile directe București-New York. Compania națională a avut numeroase pierderi și a încetat să mai zboare. Delta Airlines și-a încercat apoi norocul în 2007, când au redeschis ruta. Totul a durat doar un an.

„Atunci când noi am oprit Airbus-urile 310 de la zbor, le-am oprit într-un moment în care au fost două cosiderente majore. Produceau pierderi. Noi mai aveam şi o altă hibă. Airbus-ul 310, nu era un avion lung curier ca la carte. Se facea lung curier, dar în nişte condiţii operaţionale deosebite”, a explicat Sorin Stoicescu, expert în aviație, notează sursa citată mai sus.