Dan Cadar, un cunoscut vlogger, este pasionat de călătorii, lucru care se poate vedea cu ochiul liber pe rețelele de socializare. De curând, el a fost plecat cu familia în Italia, într-un loc de basm: Portofino! Este destinația perfectă pentru toți cei care au nevoie de relaxare și de o pauză de la haosul urban. Chiar și așa, a avut parte de o surpriză neplăcută când a mers la plajă!
O excursie în Italia i-a golit portofelul lui Dan Cadar, omul din spatele canalului Zona IT de pe YouTube. Celebrul vlogger a mers cu familia într-o vacanță de vis, în Portofino. Au vrut să vadă cu ochii lor frumusețea naturii din faimoasa stațiune, aflată în nord-vestul Italiei, pe țărmul Mediteranei. Soția a vrut să meargă la plajă, așa că… zis și făcut!
Surpriza a fost uriașă și total neașteptată când au aflat prețurile. Bărbatul a avut un șoc atunci când a auzit că trebuie să scoată din buzunar 225 de euro pentru două șezlonguri, pe celebra plajă din Portofino. Nu i-a venit să creadă, însă n-a mai avut ce să facă.
„Portofino nu-l mai văzusem. Era o noutate și ne-am gândit că ne plimbăm, facem și o baie în mare. Ce să vă zic? Am dat peste cele mai mari prețuri pe care le-am văzut și de care am auzit vreodată. Mi-a fost dat să aud cel mai halucinant scor din viața mea. Ajungem pe o plăjuță cu umbrele și șezlonguri pe lângă Portofino, cu copiii, cu colacii… Intrăm noi în țarc și întrebăm cât ne costă. Domnișoara îmi răspunde senin: ’75 de euro’. Am înghițit în sec dar zic ‘eh, asta e, supraviețuim’. ‘De persoană’, completează ea. ‘Cât ziseși?”, a povestit bărbatul, pe internet.
CITEȘTE ȘI: CÂT CÂȘTIGĂ O FEMEIE DE SERVICIU ÎN TOSCANA, ITALIA. OFERTĂ DE NEREFUZAT PENTRU ROMÂNCE
Dan Cadar susține că persoana, în grija căreia era plaja, le-a oferit și o reducere de „grup”. Pentru că erau patru persoane, unul dintre copii a intrat gratis: două șezlonguri și o umbrelă au costat 225 de euro.
„Da, zise ea, văzând fața mea pietrificată. ‘Am putea încerca să vă dăm un discount că sunteți 4, deci un copil intră gratis. Vă dăm două șezlonguri și o umbrelă, deci 225 de euro’. ‘Stai, te rog, o secundă să-mi adun falca de pe jos’. Deci 225 de euro pentru o umbrelă și două șezlonguri. Să mai zică careva că Mamaia e scumpă. Mișto italienii, ăștia. Ai o plajă mișto, pui niște țăruși, umbrele și șezlonguri și ceri 200 de euro”, a mai spus bărbatul.