Cât a ajuns să coste un ou în Săptămâna Luminată. S-ar putea stabili un nou record în materie de preț
Se apropie Paștele, așa că în România consumul de ouă crește cu aproape 50% față de o lună obișnuită. Acest lucru se poate observa și atunci când vine vorba de preț, întrucât în aprilie 2023, un cofraj de ouă a ajuns să coste în medie 45 de lei.
Prețul ouălor în această lună au explodat
În această perioadă, un cofraj de ouă costă chiar și cu 15 lei mai mult decât anul anterior. Asta deși la noi în țară, prețul unui ou de la principalii distribuitori, continuă să fie printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Oamenii au început deja să se plângă de costurile mari ale ouălor, iar o doamnă ieșită la pensie susține că nu își permite să cumpere prea multe.
„S-au scumpit ouăle, față de anul trecut. S-au scumpit, dar ăstea sunt prețurile. N-avem ce face la pensiile care le avem. Toate sunt scumpe. Familie mai mare și cumpărăm mai puține, că de unde atâția bani. Reducem, facem la jumătate, la redus”, spune o româncă.
Anul trecut un cofraj de ouă costa 30 de lei, iar acum costă 45 de lei
Anul trecut în luna aprilie, un cofraj de ouă costa 30 de lei, în timp ce în septembrie crescuse deja prețul la 36 de lei. Anul acesta însă, un cofraj de ouă a ajuns să coste aproximativ 45 de lei, adică s-a adăugat în plus suma de 15 lei.
Asta în timp ce în 2022, prețul mediu al fermierului român a fost cel mai mic dintre toate statele membre, respectiv 0,59 de lei pe bucată, comparativ cu media la nivelul Uniunii Europene, adică de 0,75 de lei pe bucată. Producătorii susțin că scumpirile nu se vor opri aici.
„Costul produsului care pleacă de la noi din fermă a crescut între 30 și 40 la 100, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că ne-a crescut și nouă, producătorilor, profitul.
Din contră, noi în această perioadă APIA, încercăm să trecem momentul. Dacă vor crește în continuare prețul la energie, așa cum s-au anunțat, cu siguranță va trebui să creștem și noi prețul la la produs, pentru că astfel nu mai putem produce”, a spus Cornel Stroescu, reprezentat fermă avicolă.
Ouăle gata vopsite în magazine costă 26 de lei
Pe de altă parte, în magazine au apărut și cofrajele cu ouă gata vopsite. Astfel, pentru cei care nu au timp să stea prea mult în bucătărie, pot achiziționa un carton cu 10 bucăți care costă în medie 26 de lei. Însă, prețurile au explodat și în cazul celorlalte alimente de bază. Astfel, anul acesta românii vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru masa tradițională de Paște.
(VEZI ȘI: CARE SUNT MAI BUNE: OUĂLE ALBE SAU CELE MARO? PE CARE TREBUIE SĂ LE ALEGI?)
This browser does not support the video element.