Sărbătorile de iarnă vor fi o adevărată provocare pentru mulți dintre noi. Carnea se va scumpi în preajma sărbătorilor, iar carnea de porc de Mangalița este cea mai căutată în acea perioadă. Iată cât costă un singur kilogram, în prezent, și cât va costa, înainte de Crăciun.
Carnea de porc este preferata multor români, iar în preajma sărbătorilor de iarnă este preparatul nelipsit de pe masa de Crăciun. Totuși, cea mai apreciată carne de porc este cea de Mangalița, denumit și „porcul somon”, dat fiind faptul că are cel mai redus procent de colesterol din lume. Mai mult decât atât, carnea nu conține atât de multe toxine, ca în cazul altor produse.
Este consumată, adesea, mai ales în perioada sărbătorilor ca un moft și, ca o delicatețe. Un singur kilogram ne arde, însă, la buzunare.
Specialiștii spun că este vedeta meniului de Crăciun, de anul acesta, iar pentru asta, bucătarii și managerii de restaurante au făcut deja meniul pentru sărbători și organizează totul din timp.
„Avem o farfurie dedicată pentru asta, se numeşte 1 Decembrie, avem chiar şi limba de Mangaliţă în meniu”, a declarat Paul Moinea, manager de restaurant, pentru observator news.
(CITEȘTE ȘI: Care va fi alimentul cel mai scump de pe masa de sărbători. Fiecare român îl consumă)
Un kilogram de ceafă de porc de Mangalița poate ajunge și la 100 de lei, salamul costă chiar și 70 de lei. Și nu e doar atât. Producătorii se așteaptă ca prețurile să mai crească și cu 10% în preajma sărbătorilor, asta pentru că cererea e mare.
„Este mai naturală, ştiu că este mai sănătoasă. Mai ales pentru noi care mai avem boli cardiovasculare şi chiar dacă este mai scump, prefer”, a declarat un român, pentru sursa menționată.