„Câștigătorul Chefi la Cuțite este Laurențiu Neamțu”. La săptămâni bune distanță de finala emisiunii, fanii continuă să creeze scandal pe rețelele de socializare

Publicat: 06/07/2023 | 15:53
Laurențiu Neamțu și Florin Dumitrescu, la Chefi la Cuțite

Sezonul 11 Chefi la Cuțite s-a încheiat de câteva săptămâni, însă mulți dintre fanii show-ului culinar de la Antena 1 sunt încă revoltați din cauza câștigătoarei. Gurile rele spun că Nina Hariton nu merita premiul cel mare, pentru că învingător trebuia să fie Laurențiu Neamțu. Valul de comentarii jignitoare la adresa „elevei” lui Sorin Bontea nu se mai termină!

Nina Hariton este cea care a câștigat sezonul 11 al emisiunii Chefi la Cuțite. Concurenta din echipa lui Sorin Bontea a reușit să impresioneze publicul și să plece acasă cu premiul de 30.000 de euro. Lupta finală s-a dat între Nina Hariton, Laurențiu Neamțu și Paul Tudosescu. Învingătoare a ieșit „eleva” lui Bontea, fapt care i-a înfuriat pe fanii celor doi adversari ai ei.

CITEȘTE ȘI: PE CE A CHELTUIT BANII NINA HARITON DUPĂ CE A CÂȘTIGAT CHEFI LA CUȚITE. DEZVĂLUIREA A FOST FĂCUTĂ PE REȚELELE DE SOCIALIZARE

Chiar dacă au trecut săptămâni bune de la marea finală a sezonului 11 al reality show-ului, mulți internauți sunt de părere că nu Nina trebuia să câștige acel premiu. Un val de comentarii jignitoare circulă pe internet la adresa ei. Fanii Chefi la Cuțite consideră că Laurențiu Neamțu este adevăratul învingător al acestui sezon.

CITEȘTE ȘI: „CHEF CĂTĂLIN SCĂRLĂTESCU S-A BĂGAT ÎN MINE. SUNT O FEMEIE”. BLONDA CELEBRĂ CARE S-A PIERDUT DIN CAUZA GESTULUI FĂCUT DE UNUL DINTRE JURAȚII „CHEFI LA CUȚITE”

„Câștigătorul sezonului 11 Laurențiu, câștigătorul sezonului 10 Adrian, restul sunt aranjamente”, este unul dintre miile de mesaje.

„Laurențiu a fost cel mai bun, inclusiv cei trei șefi, despre ce vorbim aici”, a mai spus cineva.

„Câștigătorul Chefi la Cuțite este Laurențiu Neamțu”, este de părere un internaut.

Echipa a câștigat, ea doar a cules lauri de toată jena, bucătari buni precum Laurențiu sunt dați la o parte de o parvenită”, a scris un alt fan al emisiunii.

„Nina nu a fost cea mai bună, dar nu jurizam noi”, este de părere alt internaut.

Laurențiu Neamțu și Florin Dumitrescu, la Chefi la Cuțite / Foto: Instagram

Pe ce vrea să cheltuie Nina Hariton premiul de la Chefi la Cuțite

Nina Hariton a scris cartea „Pas cu pas în bucătărie – Tehnici, secrete, rețete” pentru toate gospodinele. Câștigătoarea de la Chefi la Cuțite și-a investit o parte din bani în acest proiect. „Dragostea mea pentru bucătărie și pentru voi este aici, în fața voastră. Cu tehnici, rețete și secrete din bucătăria mea și din bucătăria franceză, rețete pe care le-am învățat în zeci de ani și pe care le-am exersat de sute de ori pentru prieteni, familie, pentru oameni îndrăgostiți de gastronomie ca și mine.

A fost greu, am început cu entuziasm, am continuat cu pasiune și am muncit cu gândul, cu mâinile, cu sufletul iar azi a venit momentul să vă arăt cum cuvintele strânse au prins contur, culoare și gust. Astăzi sunt mândră să vă anunț – Am prima carte pregătită, carte care va fi disponibilă pentru comenzi online din 11 iulie și ulterior o să o găsiți și în librarii. Vă mulțumesc pentru susținerea voastră și pentru că ați ales să porniți în această călătorie alături de mine”, a scris Nina Hariton, în mediul online.