Survivor România 2023 se apropie de final. După aproape 3 luni de „lupte” grele, participanții rămași în competiția de la Pro Tv vor ajunge aproape de momentul desemnării marelui câștigător. Un singur „Războinic” sau „Faimos” va pleca din jungla Dominicană cu 100.000 de euro.
Potrivit cotelor înregistrate pe site-urile de pariuri sportive în acest moment, lupta se duce între un concurent cu banderolă albastră și unul cu banderolă roșie. Favorit este Alin Chirilă din tribul „Războinicilor”, a cărui cotă este de 4.50, urmat de Remus Boroiu din echipa „Faimoșilor” cu o cotă de 5.50.
Pe poziția a treia se află Andrei Krisan, cu o cotă de 6.50.
Urmează în ordine Kamara Ghedi (12.00), Andreea Moromote (15.00) , Mihai Zmărăndescu (25.00), Ionuț Iftimoaie (25.00), Darius Ursa (25.00) , Bianca Patrichi (25.00), Carmen Grebenișan (30.00), Robert Moscalu (30.00), Vlad Munteanu „Doc” (30.00), Alexandra Ciomag (30.00), Alexandra Porkolab (50.00), Ada Dumitru (50.00)și Lucianna Vagneti (75.00).
Daniel Pavel, îndrăgitul prezentator al celui mai urmărit show de la Pro Tv, a făcut câteva declarații despre câștigătorul acestei ediții, înainte de debutul „Survivor România 2023”. Moderatorul a dezvăluit ce calități ar trebui să aibă învingătorul pentru a pune mâna pe marele premiu.
„Dacă Zanni a înțeles să lupte sub toate formele, inclusiv cu oamenii din tribul lui, Delea nu a făcut asta. Delea a avut o abordare poate mai ZEN. A înțeles spre final că trebuie să ceară suportul publicului și trebuie să arate un pic altfel.
Probabil trebuie să ai acea răutate pe care a arătat-o Zanni, în sensul frumos, în sens combativ. Trebuie să ai partea de ZEN când trebuie, să nu te iei prea în serios, cum arăta Delea și în același timp …mai avem Elena Ionescu, din primul sezon, feminitatea folosită ca amazoană. Sunt foarte multe ingrediente și nu știi niciodată la startul show-ului care dintre ele îți va folosi”, a spus Daniel Pavel la Pro Tv.
Pe de altă parte, acesta a explicat de ce este „Survivor” o experiență unică, ce nu trebuie ratată.
„Aici sunt două abordări. Foarte interesant că Faimoșii sunt curajoși, pentru că sunt persoane publice, au o anumită ținută, iar Războinicii, însetați de glorie, însetați de a fi faimoși într-o zi, sunt oameni care descoperă că le place să vorbească în fața camerelor”, a mai spus el.