Câștigătoarea Masterchef, Aida Parascan, și-a pus silicoane! Blestemul marelui premiu
În 2013, Aidei Parascan i s-a îndeplinit cel mai frumos vis: a câștigat 50.000 de euro la Masterchef! Însă ce-a urmat de-atunci parcă a fost ca un blestem ce nu părea să se termine. Viața ei s-a schimbat între timp și i se întâmplă mai nou și lucruri bune.
Seara de 28 mai 2013 a fost una dintre cele mai fericite pentru Aida Parascan, după ce buzoianca a reușit să câștige cel de-al doilea sezon al concursului de gătit Marsterchef, de la Pro Tv. Femeia, care-şi creştea aproape singură cei trei copii, era bucuroasă căci, pe lângă trofeu, se alegea şi cu un cec în valoare de 50.000 de euro. fapt ce-i permitea să-și pună în practică un vis mai vechi, și-anume acela de a-și deschide propria cofetărie. Și când a crezut că într-un final a găsit succesul, a dat parcă numai de ghinioane. S-a despărțit de bărbatul cu care are doi copii, iar în 2016 bucătăria i-a luat foc! În incendiu nu doar că i-a fost distrusă toată mobila, dar i-a murit și cățelușul. Și ca și cum toate încercările astea nu erau suficiente, Aida a mai fost implicată și într-un accident de mașină. Ea a scăpat cu răni ușoare, însă mașina s-a făcut praf. Citește și CINE S-A FRIPT CU CIORBA SULFA SI-N IAURT! CE SE INTAMPLA IN ACESTE MOMENTE CU AIDA, CASTIGATOAREA DE LA MASTERCHEF!
Câștigătoarea Masterchef și-a pus silicoane
Iată că într-un final lucrurile au început să se așeze și în viața ei, iar recent a luat o decizie care pe ea o va face să se simtă mai bine. Ea a mers la cabinetul medicului Youssef Chawi pentru a-și mări bustul. Aida și-a ales și silicoanele potrivite, fiind convinsă că după această intervenție va fi mult mai încrezătoare în ea. Tot la începutul acestui an Aida a anunțat că este în relații mai bune cu soțul ei, chiar dacă fiecare și-a refăcut viața alături de altcineva.