Sânziana Negru și Ștefan Floroaica vor petrece sărbătorile alături de oamenii dragi. Au preferat să nu facă invitații la ei acasă, ci să meargă în vizite. Creatoarea de conținut a mărturisit, pentru CANCAN.RO, că nu este o gazdă bună, invocând faptul că nu gătește suficient de multe mâncăruri. Pe viitor, Sânziana Negru vrea să ia măsuri în acest sens și să managerieze mai bine timpul pentru a îmbunătăți acest aspect.
După ce anul trecut a câștigat împreună cu prietena ei, Laura Giucanu, America Express, Sânziana Negru nu e tentată să participe cu Ștefan Floroaica la Power Couple (Antena 1) și ne-a spus și de ce.
CANCAN.RO: Ce faceți de sărbători? Ce planuri aveți? Unde vă prind?
Sânziana Negru: Nu ne-am plănuit mare lucru, vrem doar să stăm liniștiți și cred că foarte multă lume în zilele astea are pur și simplu nevoie de liniște și de câteva momente din astea așa, în tihnă, cu familia, cu cei apropiați și cam atât. Nu avem planuri din astea senzaționale. Suntem acasă cu familiile și atât.
Citește și: Sânziana Negru, probleme de sănătate! Influencerița trece prin momente cumplite după operația la ochi
CANCAN.RO: Voi vă simțiți mai bine în postura de gazde sau de musafiri?
Sânziana Negru: De musafiri. E un subiect pe care vreau să-l rediscutăm la anul și să pot să-ți zic că sunt o gazdă bună, pentru că nu consider despre mine că sunt o gazdă bună. Numai plecând de la faptul că, nu știu, nu gătesc poate suficient de multe chestii ca să…E așa o chestie mă simt mai liberă să fiu musafiră decât gazdă. Mi se pare că trebuie să ții cont de atâtea lucruri când chemi oamenii la tine acasă și, din păcate, cu regret spun că nu sunt o gazdă bună.
CANCAN.RO: Se poate schimba pe parcurs, așa cum ai zis și tu. Care sunt rezoluțiile pentru 2025, ce îți dorești? Îți faci o listă de obiective?
Sânziana Negru: Nu sunt un om al rezoluțiilor, nu sunt. Vreau să iau fiecare zi așa cum vine, să încerc să fiu mai bună pentru mine și pentru oamenii din jurul meu, dar efectiv să fiu mai bună, că știu că toți zicem să fii mai bun de Crăciun. Nu, chiar îmi doresc să fiu un om cu intenții bune și asta să-mi dicteze acțiunile în fiecare zi.
CANCAN.RO: După America Express, sunt șanse să participi la Power Couple. Vă tentează?
Sânziana Negru: Nu. M-am uitat la emisiune și îmi place. Mi se pare foarte curajos din partea cuplurilor care se duc acolo, dar nu cred că este ceva ce mi-aș dori să fac. Mie în general, în afară de Asia/ America Express, nu pot să zic că mă tentează foarte mult proiectele de televiziune. Nu sunt un om al TV-ului. Asta a fost o experiență pe care mi-am dorit foarte tare s-o trăiesc, că era dusă la extrem așa, adică tot ce trăiește acolo e altfel, altceva. Dar în rest nu-mi doresc neapărat alte proiecte.
CANCAN.RO: În legătură cu proiectele din online, ce-ți dorești să se întâmple în noul an?
Sânziana Negru: Nu știu, o să vedem ce-mi aduce Anul Nou și unde mă duce, că și asta e important. N-am nici aici un plan definit. Mi se pare că trăim niște vremuri în care planurile nu prea mai sunt la modă. Totul se schimbă foarte repede și pare așa o naivitate să zici că următoarea jumătate de an ți-e aranjată, nu.
CANCAN.RO: Trebuie să te întreb și pe plan profesional, cu afacerea – restaurantul cum merge?
Sânziana Negru: Merge bine.
CANCAN.RO: Cât timp petreci acolo? Mergi așa să supervizezi lucrurile?
Sânziana Negru: Nu petrec foarte mult timp. Ascult de niște oameni care au mai multă experiență decât mine în domeniul ăsta și sunt mai mult un om care învață și care e deschis la a învăța pur și simplu în domeniul ăsta, dar merge bine, slava Domnului, suntem ok.
Foto: Instagram
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.