Cassio si sotia sa s-au acomodat de minune la Bucuresti

De: Cancan
Publicat: 26/11/2011 | 00:00
APROPIATI. Cassio si sotia sa par extrem de fericiti de viata pe care au gasit-o in Romania

Cassio Vargas Barbosa s-a transferat la Rapid in vara trecuta in schimbul sumei de 500.000 de euro. La inceput, brazilianul nu a rupt gura targului si nu a reusit sa marcheze pentru „alb-visinii” in primele sase etape de campionat. „Nu m-am acomodat inca!”, i-a spus Cassio lui Marius Sumudica, antrenorul din vremea respectiva al Rapidului. Tehnicianul i-a dat insa incredere, iar Cassio si-a demonstrat in cele din urma valoarea, marcand de opt ori sezonul trecut. Insa, odata cu revenirea lui Razvan Lucescu in Grant, atacantul nu a mai dat randamentul din campionatul trecut. A fost trecut pe banca de rezerva, insa brazilianul nu dispera si nu se gandeste sa plece de la Rapid, mai ales ca, avand-o alaturi pe sotia sa, s-a acomodat de minune la Bucuresti. Atacantul ii dedica acesteia fiecare gol marcat si obisnuieste sa faca, de fiecare data cand inscrie, semnul unei inimoare catre tribuna oficiala, acolo unde se afla consoarta sa, nelipsita de la meciurile giulestenilor. In timpul liber, Cassio si sotia sa prefera sa se plimbe prin parcurile si Centrul Vechi al Bucurestiului, nefiind adeptii cluburilor de noapte.