GENEROZITATE. Gigi Becali a construit la Vadu Rosca 200 de case pentru sinistrati Afacere. Peste 12 imobile au fost deja „arvunite” unor tineri care s-au intors acasa cu bani castigati la munca, in Italia Leonard Munteanu Pe piata imobiliara din judetul Vrancea a aparut o tranzactie inedita, si anume vanzarea caselor construite de Gigi Becali pentru sinistratii din satul Vadu Rosca, comuna Vulturu, in 2005. Desi nimeni nu are act de proprietate pe case, oamenii isi vand locuintele, la negru, cu 4.000 de euro bucata. Peste 12 case au fost deja „arvunite” unor tineri care s-au intors acasa cu bani castigati la munca, in Italia, insa fara sa li se garanteze actul de proprietate. Si aceasta pentru ca George Becali si fundatia pe care o patroneaza nu i-a improprietarit inca pe oameni, asa cum le-a promis cu trei ani in urma. In sat exista chiar o stare de nemultumire, fostii sinistrati afirmand ca Gigi Becali a uitat de ei si ii pedepseste nefacandu-le acte, pe motiv ca nu i-au votat partidul la alegerile locale. In urma inundatiilor ce au lovit Vrancea in 2005, circa 100 de familii din Vadu Rosca au ramas fara agoniseala de o viata. Becali a construit pentru ei 200 de case.