Cascatul, despre care oamenii spun de multa vreme ca este "contagios", este un fenomen care "se transmite" nu doar de la om la om, ci si de la om la caine, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii japonezi, informeaza dailymail.co.uk.
Stapanii de caini spun adeseori ca prietenii lor patrupezi inteleg perfect starea lor de dispozitie. Si, potrivit unui studiu recent, aceasta afirmatie ar fi cat se poate de adevarata.
Potrivit cercetatorilor japonezi, cainii incep sa caste nu doar atunci cand oamenii din jurul lor fac acest lucru, ci mai ales atunci cand persoana care casca este stapanul lor.
Autorii studiului considera ca irezistibilul impuls de a casca se transmite intr-adevar de la oameni la caini si acest fenomen reprezinta de fapt o forma rudimentara de empatie.
Oamenii de stiinta au ajuns la concluzia potrivit careia acest comportament reprezinta o dovada a faptului ca aceste animale de companie (cainii – n.r.) sunt inzestrati cu o abilitate „aproape umana” de a-si manifesta empatia – capacitatea de identifica sentimentele si starea de spirit a celor din jur.
Acest studiu, publicat in Public Library of Science ONE si coordonat de Teresa Romero, a fost realizat de cercetatorii de la Universitatea Tokyo din Japonia pe un esantion alcatuit din 25 de caini si stapanii lor.
Cainii au fost astfel pozitionati pentru a-i privi pe stapanii lor sau alte persoane straine, in timp ce acestia cascau sau mimau acest lucru, in timp ce ritmurile lor cardiace erau monitorizate de cercetatori.
Reactiile patrupedelor au fost filmate cu doua camere video. Autorii studiului au descoperit astfel ca patrupedele au inceput sa caste mult mai des ca reactie la actiunile stapanilor lor decat la cele ale persoanelor straine.
Totodata, ei au fost mult mai sensibili la cascatul veritabil si au cascat mult mai rar ca reactie la cascatul simulat.
La primatele umanoide, fenomenul cascatului contagios a fost deja observat la cimpanzei, bonobo si babuinii gelada.
Ca si la oameni, aceste animale au reactionat la cascatul unor indivizi cu care aveau o legatura sociala puternica.
La oameni, fenomenul de „cascat contagios” afecteaza circa jumatate dintre adulti, insa cauzele fenomenului raman invaluite in mister.
R.N.