Cascadorii râsului în curtea bisericii. Scene aproape ireale petrecute chiar în fața bisericii, iar pe rețelele sociale oamenii s-au împărțit în două tabere. Unii râd, iar alții sunt pur și simplu indignați în fața unui ritual cel puțin ciudat.
Este vorba despre scene – mai mult sau mai puțin hazlii , totul ține de interpretarea fiecăruia – petrecute la o biserică din Kiev. Filmuleţul respectiv a fost publicat pe contul de Facebook România LIVE. Are deja mii de vizualizări şi sute de distribuiri şi comentarii. Clipul durează 8 minute și se poate vedea cum preotul care pare să însoţească un grup de pelerini în vizită la Mănăstirea Florovski din Kiev, unde sunt depuse moaştele Sfintei Elena Behteeva (Florovskaia), îi încolonează pe aceştia. Apoi, într-un ritual care nu ar avea nicio legătură cu tipicul bisericii ortodoxe, îi botează cu apă sfinţită, scrie adevarul.ro.
Preotul ține apa sfințită într-o sticlă de suc, și-o toarnă pe mâini, apoi le-o aruncă pelerinilor, cu putere, în față. Aceștia stau la rând și nu par absolut deloc deranjați de modul în care îi ”tratează” preotul. Pe fundal se aud, în schimb, râsetele celor care imortalizează întreaga scenă. Culmea, chiar şi preotul se amuză teribil în timp ce îşi botează credincioşii.
Reacția unui preot: ”Nu avem voie să facem aşa ceva”
Un preot ortodox a declarat că așa ceva nu a văzut niciodată.
„Aşa ceva nu am văzut niciodată. Nu am crezut că pot să văd aşa ceva! Chiar dacă ar fi fost la Izvorul Tămăduirii, cu siguranţă nu este o biserică sau o mânăstire din România. Atenţie! Uitaţi-vă la el, la respectivul, nu ştiu dacă-i preot! Un preot întotdeauna poartă epitrahilul peste reverendă, dacă nu îl are, nu botează, nu are dreptul să o facă. Doamne, iartă-mă! Aşa ceva n-am crezut că pot să văd. Cum să dai aşa ceva, să pui agheasmă în mână şi să arunci cu Sfânta Agheasmă în credincioşi, pur şi simplu, aşa? Poate nici n-o fi preot. Aţi văzut cum zâmbeau acolo, cum… Cum să faci aşa ceva?! Unde-I Sfânta Cruce, când botezi?! Nu avem voie să facem aşa ceva, noi avem tipicul bisericesc şi respectăm rânduiala, aşa ceva n-am crezut că mai văd!“, a explicat preotul pentru sursa citată.