Casa lui Gheorghe Dincă, sub sigiliu de duminică! De ce nu continuă cercetările
Casa lui Gheorghe Dincă din Caracal se află sub sigiliu de duminică! Nimeni nu a mai intrat deoarece, susţin anchetatorii, nu se poate fără suspect.
Casa lui Gheorghe Dincă din Caracal este sigilată şi nimeni nu a mai intrat acolo de duminică. DIICOT a transmis că nu se poate face cercetare la faţa locului fără prezenţa suspectului, informează Antena 3. Există însă, surse care spun că se pot face cercetări şi în prezenţa avocatului suspectului, însă acest lucru nu s-a întâmplat până acum.
De asemenea, casa lui Gheorghe Dincă este păzită tot timpul, la toate intrările.
Între timp, Gheorghe Dincă a fost adus la Bucureşti, la Spitalul Peninteciar Jilava, pentru a fi supus unui control medical și unei expertize psihiatrice.
Dincă a acuzat, în urmă cu două zile, prin avocatul său, că ar fi fost supus unei agresiuni în momentul percheziţiilor şi că resimte dureri. Bărbatul urmează să fie supus şi unei expertize psihiatrice, după cum a anunţat, miercuri, 31 iulie 2019, şeful DIICOT, nefiind deocamdată clar motivul pentru care suspectul a fost adus la INML. Dacă va fi supus expertizei psihiatrice, cel mai probabil expertiza doar va începe astăzi şi va continua în zilele următoare, fiind un proces complex, după cum au explicat specialiștii.
Suspectul va fi supus unui interviu clinic, realizat cu o echipă de psihologi şi psihiatri, urmat de un proces specific în care specialiştii vor stabili cât de coerent este suspectul, dacă manifestă emoţii adecvate la diverse situaţii sau idei expuse, dar îi vor fi applicate şi teste standardizate.