Casa groazei, unde Gheorghe Dincă le-a ucis pe Alexandra și Luiza, a devenit un obiectiv turistic macabru. În ultimele zile, amănunte sinistre din cazuri au ieșit la iveală, iar evenimentele i-au determinat pe unii oameni să creadă că se încearcă mușamalizarea dispariției fetelor.
Motiv pentru care cetățenii au început să se strângă tot mai des şi în număr tot mai mare în faţa casei lui Gheorghe Dincă. Oamenii sunt foarte atenți la modul în care acționează anchetatorii și îi urmăresc pas cu pas. La fața locului sunt persoane din județul Olt, dar și din alte orașe din România, potrivit libertatea.ro.
Casa criminalului din Caracal a fost fimată și fotografiată cu telefaonele mobil, iar oamenii care au rămas ore în șir de vorbă în fața casei au cele mai fanteziste scenarii despre modul în care fetele au fost ucise sau, dimpotriva, locul unde ar fi fost ele ascunse vii de criminal sau de reţeaua din care acesta ar fi făcut parte.