Adio timp pierdut dimineata la cozile de la ghiseele Metrorex. Cartelele de metrou se distribuie printr-un sistem special, iar tranzactia dureaza doar cateva secunde.
Au fost puse in functiune 35 de automate de vandut cartele. Fiecare aparat contine un ecran de comanda pozitionat astfel incat sa asigure o buna vizibilitate si afiseaza un meniu usor de folosit, in limba romana, engleza si franceza. Ca utilizator, poti plati atat cu cardul, cat si cash, cu bancnote de 1, 5, 10, 50 de lei si monede de 10 si 50 de bani. Trebuie doar sa introduci suma exacta a contravalorii legitimatiei de calatorie solicitata pentru ca automatul nu iti da rest. Aparatele au fost amplasate in statiile: Parc Bazilescu, Jiului, 1 Mai, Pacii, Gorjului, Dristor 1, Aviatorilor, Universitate, Basarab 2, Grozavesti, Berceni, Aparatorii Patriei, Piata Sudului, Eroii Revolutiei, Piata Unirii 1 si 2, Piata Romana, Aurel Vlaicu, Pipera, Republica, Titan, Nicolae Grigorescu 1, Eroilor, Preciziei, Lujerului, Crangasi, Gara de Nord 1, Piata Victoriei 2, Stefan cel Mare, Obor, Piata Iancului, 1 Decembrie 1918, Anghel Saligny.