Carol, tânărul de 23 de ani care ne dă tuturor o lecție de viață. A terminat Dreptul cu nota 10, deși nu-și poate folosi mâinile și picioarele

Publicat: 25/07/2023 | 23:16
Carol, tânărul de 23 de ani, din Deva / Foto: Facebook

Carol este exemplul de așa DA! Tânărul nu-și poate folosi mâinile și picioarele, însă a absolvit Dreptul cu nota zece. Visul lui cel mare e să ajute cât mai mulți copii cu dizabilități. Povestea lui de viață a emoționat o țară întreagă!

Carol are 23 de ani și se bucură de prezent mai mult decât oricine. Are multe realizări până la această vârstă, pe care le-a obținut doar cu muncă și răbdare. Nu-și poate folosi mâinile și picioarele, dar a reușit să termine Dreptul cu nota zece. Povestea lui a impresionat o țară întreagă, mai ales după ce lumea i-a aflat visul: să ajute cât mai mulți copii cu dizabilități. Nu s-a lăsat niciodată doborât de viața grea pe care a avut-o și a luptat în fiecare secundă pentru viitorul lui.

Vorbeşte fluent două limbi străine şi a fost cel mai bun din clasă la limba română. De două săptămâni, a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu. Şi-a luat licenţa cu nota 10, iar acum se gândeşte la master. umele lui este cel mai lung cuvânt pe care l-a scris vreodată şi fără ajutorul cuiva, n-ar putea merge decât de-a buşilea”, se arată într-un comunicat al DAS Deva, publicat pe pagina Primăriei Deva.

CITEȘTE ȘI: CUM A AJUNS MUNCA LA STAT UN LUX PENTRU ROMÂNI. UNII ANGAJAȚI CER SPORURI PENTRU „FEBRA MUSCULARĂ” LA DEGETE DIN CAUZA TASTATURII SAU PENTRU STATUL PE SCAUN

Medicii nu i-au dat prea multe șanse la o viață normală, iar părinții lui erau devastați de durere când au aflat diagnosticul lui Carol. Chiar și așa, băiatul a venit pe lume pentru a fi un învingător. La grădiniță a fost pentru prima dată când s-a confruntat cu răutatea celor din jur. Chiar și așa, a mers mai departe și și-a văzut de viață.

„Cinci ani, n-am fost înregistrat ca persoană cu dizabilităţi. Părinţii mei au refuzat categoric, sperând să fiu doar un copil care se dezvoltă mai greu.Toţi copiii puteau alerga, iar eu nu. Atunci am văzut diferenţa. Mai ales când colegii au început să mă evite, iar unii fugeau de-a dreptul, după ce li s-a spus acasă că aş putea fi contagios.N-a fost uşor să înţeleg ce se petrece în jurul meu. Dar cu timpul, m-am obişnuit. Când trăieşti într-o lume care arată altfel decât tine, înveţi să ignori răutăţile”, a povestit tânărul.

Carol și-a terminat studiile cu nota maximă

Carol a fost mereu sprijinit de familia lui. Părinții și apropiații nu l-au lăsat niciodată. „Cei mai mulţi dintre colegi interacţionau pentru prima dată cu o persoană cu dizabilităţi. La fel şi profesorii. Erau surprinşi că răspundeam la seminarii sau că-mi alegeam anumite cursuri opţionale. Până într-o zi, când profesorul de Retorică ne-a propus să susţinem un discurs. M-am oferit eu. Le-am vorbit colegilor despre persoanele cu dizabilităţi şi despre curajul de a accepta ceea ce nu poţi schimba. Am vorbit despre puterea de-a ne respecta şi de-a ne iubi aşa cum suntem. La final, toată clasa plângea – inclusiv profesorul. Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu. Unii profesori au fost de acord să susţin examenele oral. Alţii, nu. Atunci, mă aşezam cu mama în ultima bancă, să-i pot dicta ce învăţasem, iar ea să scrie”, a mai povestit tânărul.

CITEȘTE ȘI: TOPUL CELOR MAI PERICULOASE CARTIERE DIN BUCUREȘTI. CE ZONE SUNT DE EVITAT ATUNCI CÂND VĂ CUMPĂRAȚI SAU VĂ ÎNCHIRIAȚI O LOCUINȚĂ ÎN CAPITALĂ

Carol a terminat Facultatea de Drept din Sibiu cu nota maximă. Își dorește să ajute și alți copii, aflați în situații asemănătoare ca el. „Poate că de-asta am şi ales să fac o facultate de Drept. Ca să dau o şansă şi altor copii sau tineri cu dizabilităţi, ai căror părinţi nu-i pot ajuta, să lupte pentru drepturile lor sau – şi mai grav – îi abandonează”, a mai spus tânărul.