Carmen Tănase, revoltată din cauza crimei din Caracal: ”Îmi vine să-mi smulg părul din cap”
Carmen Tănase este revoltată din cauza crimei din Caracal și a transmis un mesaj extrem de dur pe contul ei de Facebook.
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect, Gheorghe Dincă.
Crima din Caracal a revoltat o țară întreagă, iar printre cei care și-au exprimat furia s-a numărat și Carmen Tănase. (CITEȘTE ȘI: PATRIARHIA ROMÂNĂ FACE UN APEL CĂTRE TOȚI PREOȚII: ”SĂ O POMENEASCĂ PE ALEXANDRA ÎN RUGĂCIUNI”)
„Deci, o fetiță sună la 112 de trei ori și spune că e răpită. STS, cu mare buget, nu reușește să o localizeze ,încurcă și poliția dând trei adrese greșite. Poliția găsește adresa, dar nu intră în forță, pentru că nu are mandat de la procuror și o freacă pe la poartă până la șase dimineață, că să nu încalce procedurile, bagă-mi-aș picioarele în ele de proceduri. Timp în care fetița este măcelărită dincolo de poartă!
Suntem mulți părinți pe-aici? Ne punem puțin în situație? Că mie îmi vine să-mi smulg părul din cap!
Nenorociților, ne obligați să trăim în mânie! Aveți grijă!”, a scris Carmen Tănase pe contul ei de Facebook.
Gheorghe Dincă a fost ARESTAT pentru trafic de minori şi viol
Gheorghe Dincă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de viol şi trafic de minori. Monstrul din Caracal, suspectul în cazul Alexandrei Măceșanu, despre care există indicii că a fost ucisă, a fost dus astăzi la Tribunalul Dolj, cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat de viol şi sechestrare de persoane. Totul s-a petrecut cu puțin timp înainte de opra 14:00, iar în faţa instanţei erau mai multe persoane care protestau. (VEZI ȘI: DECLARAȚII EXCLUSIVE. ANCHETATORII, ORIPILAȚI DE CE AU GĂSIT ÎN CASA LUI GHEORGHE DINCĂ: “CÂND AM DAT HAINELE LA O PARTE, ERAU…”)
Vă reamintim că bărbatul a fost reţinut în această dimineață pentru viol şi sechestrare de persoane, dar nu şi pentru crimă.