Invitată la un post de televiziune, Carmen Șerban și-a amintit un episod care a marcat-o. Îndrăgita artistă a condus, timp de doi ani de zile, fără permis. A parcurs peste 300.000 de kilometri.
La un moment dat, a fost oprită de un polițist, care i-a cerut persmisul. Omul legii a fost binevoitor și nu i-a făcut dosar penal. A obligat-o, însă, să urmeze o școală și să-și câștige dreptul de a conduce.
Lucru pe care l-a și făcut. În prezent, Carmen Șerban îi este recunoscătoare respectivului polițist.
„Am dat de carnet când eram mai tinerică și am picat. Apoi am condus vreo doi ani fără permis, până am făcut vreo 300.000 de kilometri și m-a prins un polițișt și m-a întrebat unde e permisul. Mi-a făcut un bine, ca să nu-mi facă dosar penal, mi-a reținut actele la el și mi-a dat zece zile timp să dau pentru permis. A fost un om deosebit, nu mai știu nimic, dar îi mulțumesc. Asta e poveste veche de 27 de ani”, a declarat Carmen Șerban la “Acces Direct”.