Carmen, o gorjeancă de 40 de ani, a murit subit în pat lângă iubitul ei. Ce făcuse cu o seară înainte de tragedie

Publicat: 03/03/2024 | 21:20
Carmen, femeia din Gorj care a murit / Foto: Facebook

Carmen Pecingină, o gorjeancă de 40 de ani, a fost găsită fără suflare în propria casă. Femeia ar fi petrecut seara de sâmbătă alături de iubitul ei, apoi au mers acasă să se odihnească. Duminică dimineața, bărbatul a descoperit că partenera lui nu mai trăiește. Cum s-ar fi întâmplat nenorocirea?

O femeie de 40 de ani din județul Gorj s-a stins din viață subit. Carmen Pecingină a fost găsită fără suflare în patul ei, chiar de iubit. Sâmbătă seara, aceasta împreună cu partenerul ei de viață petrecuseră la un restaurant din Târgu Jiu. După ce distracția s-a încheiat, cei doi amorezi au mers acasă, să se odihnească. Bărbatul urma să plece înapoi în Anglia, la muncă. Doar că, duminică dimineața, acesta a observat că iubita lui nu mai respiră. A găsit-o moartă lângă el, în pat, conform presei locale.

CITEȘTE ȘI: S-A AFLAT CAUZA MORȚII LUI MILE POVAN. CÂNTĂREȚUL APELASE LA PASTILE DE SLĂBIT PENTRU O DIETĂ DRASTICĂ

Fără să stea pe gânduri, el a alertat autoritățile și echipajele medicale, doar că nimeni nu a mai putut face nimic pentru a o salva. Trupul neînsuflețit al femeii a fost dus la Medicina Legală, în vederea autopsiei și pentru a stabili cauza morții. Carmen lucra la o companie de asigurări și s-a învârtit de-a lungul timpului și prin anturajul PSD, scriu cei de la gorjonline.ro.

CITEȘTE ȘI: CUM AU SALVAT DANIEL ŞI RĂZVAN, DOI POLIŢIŞTI DIN BUCUREŞTI, O FEMEIE CĂZUTĂ ÎN RÂUL DÂMBOVIŢA: „ÎN CÂTEVA SECUNDE…”

Carmen și-ar fi dorit enorm un copil

Moartea ei a lăsat numai durere și suferință în sufletele celor dragi. Nimeni nu se gândea că femeia își va pierde viața de la 40 de ani. Se pare că aceasta tocmai ce-și făcuse analizele pentru că-și dorea mult un copil. Destinul a fost mult prea crunt pentru ea, căci a murit înainte să-și împlinească visul cel mare.

Apropiații și cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc după ce au aflat de moartea ei.

„Suntem trecători, poate prea repede trecem prin această lume, ne urâm, ne invidiem, ne înjurăm, prea mult alergăm să ne facem vila cea mai mare, cea mai luxoasă, bani, mașini luxoase, să strângem conturi mari în bănci. Pentru ce atâta trudă? Când viața asta e atât de scurtă. Trăiți prezentul, lăsați viitorul, că poate Doamne Doamne are alte planuri pentru noi și hai să vorbim unii cu alții, că nu se știe ceasul când ai vrea să-i spui ceva și nu mai ai cui. Drum lin către cer”, a fost un mesaj postat de o cunoștință.